Despre SFÂNTA SCRIPTURĂ

Despre SFÂNTA SCRIPTURĂ

"

Sectarul: Ce întelegeti voi si ce întelegere aveti despre Sfânta Scriptura?

Preotul: Noi prin Sfânta Scriptură întelegem colectia cărtilor sfinte ale Vechiului si Noului Testament, care au fost scrise sub insuflarea Duhului Sfânt, într-un răstimp de aproape 1800 de ani, adică de la Moise (circa 1700 de ani înainte de Hristos) până la autorul Apocalipsei (circa 100 de ani după Hristos). Încă să se stie că Sfânta Scripturâ este primul izvor al descoperirii dumnezeiesti.

Sectarul: Dar de ce voi, arhiereii si preotii, nu dati voie crestinilor - care sunt membri ai Bisericii ca si voi - să citeascâ sau să predice în public cuvântul lui Dumnezeu din Scripturi?

Preotul: Orice crestin are voie să citească Sfânta Scriptură, dar nu oricine are dreptul de a învăta si de a tălmăci cuvântul Scripturii. Dreptul acesta îl are numai Biserica, care este stâlp si temelie a adevărului (I Tim. 3, 15).

Deci oricine învată în Biserică trebuie sâ învete asa cum a învătat Biserica dintotdeauna. Pentru aceasta trebuie oameni bine pregâtiti, cunoscători ai dreptei credinte. De ce dreptul de a învăta îl au numai episcopii, preotii si diaconii, este usor de înteles, când ne gândim că Mântuitorul a dat puterea de a învăta sfintilor si păstorilor (Matei 28, 20). Nu multimilor, ci numai apostolilor. Apostolii erau trimisi de Hristos să învete. lar Sfântul Apostol Pavel spunea: Si cum vor propovădui, de nu vor fi trimisi? (Rom. 10, 15).

Deci dreptul la propovăduire îl are numai cel trimis. Or, episcopii sunt urmasii legitimi ai apostolilor. Sfântul Pavel îi încredintează Episcopului Timotei din Efes sarcina de a învăta în Bisericâ, si nu tuturor credinciosilor din Efes. Acelasi apostol spune corintenilor: Oare toti sunt apostoli? ...Oare toti învătători? (I Cor. 12, 29). Tot Apostolul Pavel spune despre episcop, preot si diacon, că trebuie să fie destoinic a învăta pe altii (I Tim. 3, 2; Tit 1, 9). Nu spune însă acelasi lucru despre toti credinciosii. El face distinctie între păstor si turmă, între cei care învată si cei care ascultă. Episcopul, preotul si diaconul, nu pot învăta ce vor, ci ceea ce a învătat Biserica întotdeauna. Ei învată în numele Bisericii. Fiindcă nu oricine are destulă pricepere si întelegere ca să tâlcuiască Scriptura. Acest lucru îl arată luminat marele Apostol Petru în epistola sa, când vorbeste de epistolele marelui Apostol Pavel si zice câ: în ele sunt unele lucruri cu anevoie de înteles, pe care cei nestiutori si neîntăriti le răstălmăcesc, ca si pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare (II Petru 3, 16).

Sectarul: Nu este adevărat că crestinii - ca membri ai Bisericii - nu au voie să predice si să tâlcuiascâ Scripturile. Orice crestin stie să tâlcuiascâ Sfânta Scripturâ, fiind luminat de Duhul Sfânt; si acest lucru se poate întelege limpede din cele scrise: lar voi, ungere aveti de la Cel Sfânt si stiti toate. ...Cât despre voi, ungerea pe care ati luat-o de la El rămăne întru voi si n-aveti trebuintă ca să vă învete cineva... (I loan 2, 20, 27).

Preotul: Ascultă, omule, Sfânta Scripturâ este ca o fântână cu adâncime fară fund, fiindcă în ea este cuprinsă întelepciunea lui Dumnezeu care nu are margini. Dacă cineva însetat ar veni la o fântână si ar vrea să bea toată apa, s-ar îneca în ea; dar dacă va scoate din ea cu ciutura si apoi de acolo va bea cu paharul, se va răcori fără de primejdie. Cine este omul acela nebun care ar voi să se bage într-o apă adâncă, fără să stie să înoate? Sfânta Scriptură are ''oase'', după cum spun Sfintii Pârinti ai Bisericii, si nimeni, având dintii întelegerii sale de lapte, să nu îndrăznească a sparge cu ei oasele cele tari ale Scripturilor dumnezeiesti, căci se vatâmă pe sine si se pierde.

Dumneata nu ai citit în Sfânta Scriptură cele despre famenul etiopian? Acesta citea pe Proorocul Isaia si când l-a întrebat Apostolul Filip dacă întelege cele ce citeste, el a zis: ...Cum as putea să înteleg, dacă nu mă va călăuzi cineva? (Fapte 8, 31). Ia seama, căci si cuvântul ''ungere'', despre care ai amintit dumneata, înseamnă vărsarea Sfântului Duh în Sfânta Taină a Mirungerii, îndată după primirea Botezului (Fapte 4, 27; II Cor. 1, 21; loan 16, 13; Rom. 8, 9 etc.), iar cuvintele ''stiti toate'' înseamnâ tot ceea ce tine de adevărul crestin si de mântuire, precum si tot ceea ce este în legătură cu antihrist si cu răspânditorii lui, despre care este vorba în versetele următoare: 1 loan 2, 22; 4, 2-3. Asadar, nu trebuie a o lua fiecare după capul său în tâlcuirea Scripturilor, căci vă rătăciti, mergând din rătăcire în rătăcire.

Sectarul: Orice crestin are dreptul si chiar datoria să tâlcuiască singur Sfânta Scriptură, căci asa ne-a poruncit nouă Mântuitorul, zicând: Cercetati Scripturile, că socotiti că în ele aveti viată vesnică. Si acelea sunt care mărturisesc despre Mine (loan 5, 39).

Preotul: la seama, omule, că multi începători de erezii din vechime - Arie, Nestor, Eutihie, Apolinarie, Origen s.a. - au îndrăznit a se afunda în marea Scripturii cea fără de fund si s-au înecat duhovniceste, pierzându-se pe sine si pe toti cei care i-au urmat. Nu toti au vârsta duhovnicească la fel si, de aceea, nu toti pot întelege Sfânta Scriptură la fel.

Sfânta Scriptură cuprinde trei întelesuri:

1) întelesul trupesc, după literă (gramatical), obstesc sau istoric;

2) întelesul sufletesc, alegoric, metaforic;

3) întelesul spiritual (duhovnicesc), anagogic sau mistic.

Asadar, după cum spun Sfintii Părinti cei vechi ai Bisericii, cei simpli la cunostintă să se multumească cu întelesul cel obstesc si istoric (după litera Scripturii), cei mai înaintati să pătrundă cu întelegerea si în sufletul Scripturii, iar cei desăvârsiti cu fapta si întelegerea pot cuprinde întelesurile cele mai adânci ale Sfintei Scripturi. Pentru aceasta si marele Pavel, arătând că întelepciunea cea desăvârsită a Scripturilor se cuvine celor desăvârsiti, zicea: ...si întelepciunea o propovăduim la cei desăvârsiti, dar nu întelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori. Ci propovâduim întelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastră (I Cor. 2, 6-7).

Sectarul: Nu este nevoie ca cineva să aibă multă stiintă spre a putea pricepe învătăturile Sfintei Scripturi, căci si celor neînvătati li se descoperă întelepciunea acestor învătături, după cum aratâ Mântuitorul prin cuvintele: Te slăvesc pe Tine, Părinte,... căci ai ascuns acestea de cei întelepti si priceputi si le-ai descoperit pruncilor (Matei 11, 25).

Preotul: Da, le-a descoperit Dumnezeu întelepciunea Sa acelora pe care i-a cunoscut câ sunt prunci cu răutatea, dar nu cu mintea si cu întelegerea - adică celor desăvârsiti în toată fapta bunâ si care ajunseseră la nerăutatea pruncilor. La acest lucru îndeamnâ si marele Pavel pe crestinii din Corint, zicând: Fratilor, nu fiti copii la minte. Fiti copii când e vorba de râutate. La minte însă, fiti desăvârsiti (I Cor. 14, 20).

Sectarul: Dumnezeu a osandit întelepciunea si stiinta oamenilor, după cuvântul scris: întelepciunea celor întelepti se va pierde si istetimea celor isteti va pieri (Isaia 29, 14). Si apostolul zice: ...Unde este înteleptul? Unde este cărturarul? Unde este cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună întelepciunea lumii acesteia? (I Cor. 1, 19-20). Deci nu este posibil ca Dumnezeu să fi rezervat tâlcuirea Sfintei Scripturi numai unor oameni cu stiintă de carte, asa cum sustineti voi, preotii ortodocsi.

Preotul: Aici, la cele ce arăti dumneata spre a dovedi că Dumnezeu a osândit întelepciunea si stiinta omenească, trebuie să stii că nu toată stiinta si întelepciunea a osândit-o Dumnezeu, ci numai întelepciunea cea desartâ a veacului acestuia si nicidecum întelepciunea cea duhovnicească. Dacă ar fi după afirmatia dumitale si a tuturor sectarilor care cugetă cele asemenea cu dumneata, atunci ar însemna să fie osânditâ si întelepciunea lui Solomon, a lui Isus, fiul lui Sirah, a Mântuitorului, a Sfintilor Prooroci si Apostoli, cărora li s-a poruncit să fie întelepti ca Serpii si nevinovati ca porumbeii (Matei 10, 16). Dar nu este deloc asa. Ci voi, sectarii, după cuvântul Domnului, mult vă rătăciti, nestiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu (Matei 22, 29).

Credinciosul: De ce Sfânta Scriptură se mai numeste si Biblie?

Preotul: Cuvântul ''Biblie" este de origine grecească si înseamnă ''cărti" sau ''carte". ''Cărtile" sau ''cartea" Sfintei Scripturi si-au păstrat de-a lungul veacurilor numele grecesc de Biblie, atât pentru că Sfânta Scriptură a fost scrisă o bunâ parte in limba greacă, cât si pentru că, la început, în primele veacuri ale crestinismului, învătătura cuprinsă în ea a fost propovăduită mai ales în graiul grecesc, asa cum arată documentele timpului, îndeosebi Sfânta Traditie. Acest cuvânt, Biblie, care e cel mai întrebuintat atât de crestini, cât si de necrestini, înfătisează deci Sfânta Scriptură ca pe o carte în sine, singura care de-a lungul istoriei si-a păstrat acest nume fâră alt adaos si pe care noi credinciosii o socotim cartea cea mai presus de toate celelalte cărti sau cartea cărtilor, cartea pe care, dacă n-o putem numi cea mai mare ca întindere, o putem numi cea mai pretioasă, pentru cuprinsul si roadele ei în sufletele noastre.

Credinciosul: Prin ce se deosebeste Sfânta Scriptură de celelalte cărti?

Preotul: lată prin ce: 1. Mai întâi Sfânta Scriptură, pe care o poate citi oricine, cuprinde în sine învătături folositoare si mântuitoare de suflete. Sfânta Scriptură niciodată nu poate minti, deoarece Duhul Sfânt n-a înselat pe slujitorii Sâi, proorocii. Oamenii nu puteau cunoaste prin firea si prin mintea lor lucruri asa de mari si de dumnezeiesti, ci numai printr-un dar coborât de sus asupra oamenilor sfinti.

2. Sfânta Scriptură are o unitate desăvârsită. Acelasi suflu dumnezeiesc se simte la citirea tuturor cărtilor ei, desi acestea sunt asa de deosebite între ele prin lucrurile despre care vorbesc. Fiind dată prin Sfântul Duh, Sfânta Scriptură cuprinde adevărul. Nimic nedrept sau prefâcut nu se află într-însa.

Sfânta Scriptură nu se contrazice, cum se contrazic învătătorii si scrierile păgâne. Dacă scrierile proorocilor sunt de acord cu Evangheliile, este pentru că toti au vorbit insuflati de un singur Duh, al lui Dumnezeu.

3. Sfânta Scriptură are o putere covârsitoare, prin care a prefăcut si preface nenumărate suflete păcătoase în sfinti. Sfântul Apostol Pavel zice despre deosebita putere a Sfintei Scripturi: Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu si lucrător si mai ascutit decât orice sabie cu douâ tăisuri, si străbate până la despărtirea sufletului si a duhului si a mădularelor si a măduvei, si este judecător cugetelor si gândurilor inimii (Evrei 4, 12).

Fericitul leronim, mare traducător si tâlcuitor al Sfintei Scripturi, se pronuntă astfel: ''Te rog, spune-mi ce e mai sfânt ca acest cuvânt (al lui Dumnezeu)? Ce e mai plăcut ca această plăcere? Ce mâncări, ce feluri de miere sunt mai dulci decât cunoasterea întelepciunii lui Dumnezeu, decât pătrunderea în locurile Sale ascunse, decât privirea la ideea Ziditorului si la cuvintele Stăpânului tău... decât ca aceste cuvinte ale Stăpânu- lui, pline de întelepciune duhovnicească, să învete pe oameni! Aibă ceilalti averile lor, beie din cupe împodobite cu pietre pretioase, strălucească în stofe de mătase..., fie neputinciosi în a-si răpune bogătiile prin felurite plăceri! Desfătarea noastră să stea în a medita la Legea Domnului ziua si noaptea, a bate la usa care ni-i deschisă, a primi pâinile Sfintei Treimi si a merge pe valurile vietii, având pe Domnul călăuză".

Credinciosul: Oare Sfânta Scriptură ne poate călăuzi ea singură pe calea mântuirii?

Preotul: Sfânta Scriptură nu ne poate călăuzi ea singură pe calea mântuirii, atât pentru că ea n-a fost dată omenirii de la început, cât si pentru că, atunci când a fost dată, ea n-a fost singura autoritate în această privintă, ci a avut înaintea ei si apoi odată cu ea Sfânta Traditie, în vatra mereu caldă a obstii religioase, sau a Bisericii. Cu mult înainte de a începe Moise să scrie primele cărti ale Vechiului Testament, a existat o evlavie a obstii religioase, chiar mai veche decât aceea a patriarhilor. Cărtile Noului Testament încep să apară după mai bine de zece ani de la întemeierea Bisericii. Ele apar în sânul acesteia. Biserica alege cărtile insuflate încâ din veacul 1 după Hristos. Biserica este autoritatea superioară si hotărâtoare în această privintă, precum si în tâlcuirea textului biblic. Ea este stâlpul si temelia adevărului (I Tim. 3, 15), ea tine ''canonul neclintit al adevărului".

În ea lucrează Duhul Sfânt pentru pâstrarea neîntinată a adevărului mântuitor. ''Unde este Biserica, zice Sfântul Irineu, acolo este si Duhul lui Dumnezeu si unde este Duhul lui Dum- nezeu, acolo este Biserica si tot harul, iar Duhul este adevărul".

lată de ce Sfânta Scriptură nu poate, ea singurâ, să ne câlăuzeascâ pe calea mântuirii, ci numai în Biserică, împreună cu Sfânta Traditie.

Credinciosul: Ce întelegem prin ''canonul" cărtilor Sfintei Scripturi?

Preotul: Prin ''canonul" cărtilor Sfintei Scripturi, întele- gem totalitatea cârtilor sfinte insuflate de Dumnezeu, mai precis lista acestor cărti. Cuvântul ''canon" n-a avut acest înteles de la început. El e împrumutat din limba ebraicâ, prin mijlocirea celei grecesti, si însemna, printre altele, ''dreptar" sau ''regulă". Cu aceste două întelesuri îl gâsim întrebuintat si în Noul Testament. Sfântul Apostol Pavel, după ce dă anumite sfaturi duhovnicesti galatenilor, adaugă: Si câti vor umbla după dreptarul acesta, pace si milă asupra lor si asupra Israelului lui Dumnezeu (Gal. 6, 16). Se numesc, apoi, ''canoane", cu înteles de ''rânduială", hotărârile privitoare la disciplina bisericeascâ si anumite cărti care intră în rânduiala slujbelor bisericesti. Cărtile Sfintei Scripturi cuprinzând ''canonul", adică regula de credintă si de viată, au fost numite ''canoane" cu acest înteles, dar si cu întelesul de totalitate sau de listă a scrierilor care contin aceste rânduieli. Cuvântul ''canon" are acest înteles atât la vechii iudei, cât si la primii crestini.

Există un canon al cărtilor Vechiului Testament si un canon al cărtilor Noului Testament11.

Credinciosul: Ce cuprinde canonul cărtilor Vechiului Testament?

Preotul: Cărtile care intră în canonul Vechiului Testament sunt 39 si anume:

1. Facerea; 2. Iesirea; 3. Leviticul; 4. Numerii; 5. Deuteronomul (a doua lege); 6. Cartea lui Iosua (Isus Navi); 7. Cartea Judecătorilor; 8. Cartea Rut; 9. Cartea întâi a Regilor (sau întâia a lui Samuil); 10. Cartea a doua a Regilor (sau a doua a lui Samuil); 11. Cartea a treia a Regilor (sau întâia a Regilor); 12. Cartea a patra a Regilor (sau a doua a Regilor); 13. Cartea întâia Paralipomena (a Cronicilor); 14. Cartea a doua Paralipomena (a Cronicilor); 15. Cartea întâi a lui Ezdra; 16. Cartea lui Neemia (a doua Ezdra); 17. Cartea Esterei; 18. Cartea lui lov; 19. Psalmii; 20. Pildele lui Solomon; 21. Ecclesiastul; 22. Cântarea Cântărilor; 23. Isaia; 24. leremia; 25. Plângerile lui leremia; 26. lezechiel; 27. Daniel; 28. Osea; 29. Amos; 30. Miheia; 31. Ioil; 32. Avdie; 33. Iona; 34. Naum; 35. Avacum; 36. Sofonie; 37. Agheu; 38. Zaharia; 39. Maleahi.

lar cărtile canonice ale Noului Testament sunt în număr de 27 si anume:

1. Sfânta Evanghelie după Matei;

2. Sfânta Evanghelie după Marcu;

3. Sfânta Evanghelie după Luca;

4. Sfânta Evanghelie după Ioan;

5. Faptele Sfintilor Apostoli;

6. Epistola Sfântului Apostol Pavel către Romani;

7. Epistola I a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni;

8. Epistola a II-a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni;

9. Epistola Sfântului Apostol Pavel către Galateni;

10. Epistola Sfântului Apostol Pavel către Efeseni;

11. Epistola Sfântului Apostol Pavel către Filipeni;

12. Epistola Sfântului Apostol Pavel câtre Coloseni;

13. Epistola I a Sfântului Apostol Pavel către Tesaloniceni;

14. Epistola a II-a a Sfântului Apostol Pavel către Tesaloniceni;

15. Epistola I a Sfântului Apostol Pavel către Timotei;

16. Epistola a II-a a Sfântului Apostol Pavel câtre Timotei;

17. Epistola Sfântului Apostol Pavel câtre Tit;

18. Epistola Sfântului Apostol Pavel către Filimon;

19. Epistola Sfântului Apostol Pavel câtre Evrei;

20. Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacov;

21. Epistola I Soborniceascâ a Sfântului Apostol Petru;

22. Epistola a II-a Sobornicească a Sfântului Apostol Petru;

23. Epistola I Soborniceascâ a Sfântului Apostol Ioan;

24. Epistola a II-a Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan;

25. Epistola a III-a Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan;

26. Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iuda;

27. Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul.

Credinciosul: în afară de cărtile canonice ale Sfintei Scripturi, mai sunt si alte cărti?

Preotul: în afară de cele 39 de cărti canonice ale Vechiului Testament, mai sunt si alte cărti necanonice, pe care Biserica, socotindu-le folositoare si ziditoare de suflet, le-a recomandat spre citire catehumenilor, adică celor care se pregăteau să primească credinta crestină. De aceea ele au fost păstrate în Sfânta Scriptură după cărtile canonice. Ele sunt pline de întelepciune duhovnicească si de aceea Biserica le foloseste pe unele din ele chiar la sfmtele slujbe.

Aceste cărti sunt:

1. Cartea lui Tobit; 2. Cartea Iuditei; 3. Cartea lui Baruh; 4. Epistola lui Ieremia; 5. Cântarea celor trei tineri; 6. Cartea a treia a lui Ezdra; 7. Cartea întelepciunii lui Solomon; 8. Cartea întelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiastul); 9. Istoria Susanei; 10. Istoria omorârii balaurului si a sfărâmării lui Bel; 11. Cartea întâi a Macabeilor; 12. Cartea a doua a Macabeilor; 13. Cartea a treia a Macabeilor; 14. Rugăciunea Regelui Manase.

Dintre toate acestea, sunt suplimente sau adaosuri la cărtile canonice:

Cântarea celor trei tineri (din cartea lui Daniel); Rugăciunea Regelui Manase (la sfârsitul cărtii a doua Paralipomena sau Cronici); Psalmul 151 (necanonic, la Cartea Psalmii); Istoria Susanei si Istoria idolului Bel si a balaurului (suplimente sau adaosuri necanonice la cartea Daniel). lar la cartea Esterei: Visul lui Mardoheu; Decretul lui Artaxerxes si Rugăciunea lui Mardoheu si a Esterei. Acestea sunt toate cărtile necanonice din Sfânta Scripturâ.