Vedenie de folos pentru un oarecare Ioan
Se vede în Sinaxar în 23 de zile ale lunii lui Noiembrie, cum că, în anii împăratului Constantin cel Mare, a fost în oarecare croitor, Ioan cu numele, cunoscut împăratului, care a trăit cu necinste întru dulceţile trupului, nesocotind munca cea veşnică, care aşteaptă pre cei ce păcătuiesc. Iar milostivul şi mult înduratul Dumnezeu, care iconomiseşte toate spre folosul fieştecăruia, ia arătat o vedenie înfricoşată, pentru ca să-şi îndrepteze petrecerea lui.
Deci i s-a arătat lui în vis într-o noapte, cum că a săvârşit de cusut o haină şi a dus-o împăratului, cu care vorbea şi împreună se bucura. Apoi i s-a părut că a luat împăratul sabia, şi l-a apucat de părul capului, adică de perii pe cari îi avea lungi, şi i-a tăiat, zicând către dânsul: când va tăia sabia perii tăi, atunci va să taie şi capul tău, şi aşa s-a făcut.
Deci, de multă frică ce a luat când i-a tăiat sabia grumazul lui, s-a deşteptat îngrozit, şi zicea aceasta: „Mulţumescu-ţi ţie, visule, că nevoia cea îngrozitoare pe care am văzut-o ai săvârşit-o întru nălucire”. Şi aşa a rămas acela neîndreptat, nesocotind frica aceea întru nimic, necunoscătorul. Apoi i-a venit lui o boală foartea grea; atunci iarăşi, milostivul Dumnezeu, i-a arătat o vedenie, nu în vis după cum în visul cel mai dinainte, ci cu spaimă. Şi i s-a părut lui cum că l-a dus într-un loc, unde aveau obişnuinţa ca să şadă judecătorii când făceau vreo hotărîre ca să omoare pe cineva. Atunci vede că a şezut un împărat prea înfricoşat, îmbrăcat în haină arhierească şi împărătească. Iar aproape de dânsul, de-a dreapta parte, stau oarecare bărbaţi încuviinţaţi cu sfinţite podoabe, iar de-a stânga parte vedea alţii săraci şi urâţi la vedere, şi dinapoia lui era o prăpastie întunecoasă foarte şi înspăimântătoare.
Aşadar, stând întru multă nevoie Ioan şi îngrozit, i-a zis împăratul: „Oare ştii cine sînt eu, o, tânărule?”. Iar el, cu multă frică, i-a răspuns: „Socotesc, Doamne, că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai întrupat pentru noi, după cum Scripturile ne spun şi ne învaţă”. Îi zice lui Hristos: „Şi fiindcă Mă ştii din Scripturi, pentru ce n-ai băgat de seamă îngrozirea cu care te-a înfricoşat împăratul Constantin? Sau nu ştii acestea care îţi zic ţie?”. Iar acela a zis: „O ştiu aceasta, Stăpâne, şi frica aceea încă o port în sufletul meu”. Şi împăratul îi zise: „Fiindcă după cum zici, încă frica o ai în suflet, cum nu te-ai pocăit de păcatele tale? Ci şezi cu paguba ta, că eu am fost, şi nu împăratul Constantin, Care ţi-am arătat munca cea înfricoşată”.
Acestea zicând, a făcut semn la cei ce stau înainte, să-l arunce în prăpastia aceea. Iar acela cu jale a strigat acestea cu mare glas: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi”. Atunci s-a aflat Preasfântă acolo înainte, şi făcea rugăciune către Stăpânul ca să-l miluiască. Deci acolo când îl trăgeau nemilostivii aceia ca să-l arunce în prăpastie a auzit glasul acesta: „Lăsaţi-l, pentru rugăciunile Maicii mele, ca să aibă vreme să se pocăiască”.
După aceasta şi-a venit întru sine-şi bolnavul acela, şi cu darul Prea Sfintei s-a aflat sănătos de boala lui. Deci, după aceea, s-a dus la un călugăr evlavios, şi i-a vestit cele făcute, iar acela i-a zis lui: „Dă slavă lui Dumnezeu, frate, şi mulţumeşte Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care te-a învrednicit de o vedenie ca aceasta, şi îţi îndreptează viaţa ta cât mai degrabă, ca să nu pătimeşti şi tu după cum a pătimit un boier, Gheorghe cu numele în zilele trecute. Pentru care un prieten al lui a văzut o vedenie, de asemenea, cum că îl trăgea ca să-l afunde în iad, şi s-a izbăvit şi acela de primejdia lui, pentru rugăciunile aceleia care poate către Domnul, şi i-a dat soroc de douăzeci de zile. Bărbatul acela evlavios, care a văzut vedenia aceasta, a vestit lui Gheorghe. Dar acesta n-a socotit nicidecum cele zise, ci a rămas neîndreptat. Dar după douăzeci de zile şi-a dat sufletul Gheorghe. Şi s-a dus în muncile acelea înfricoşate. Păzeşte-te, dar, şi tu, şi te grijeşte pentru viaţa ta, fiindcă ai văzut că nu ai aflat alt ajutor numai pe Preasfânta pe aceasta roag-o cu lacrimi ca să te învrednicească de veşnica fericire”.
Sfătuirea aceasta mântuitoare auzind-o Ioan de la evlaviosul călugăr, şi aducându-şi aminte totdeauna de frica înfricoşatei acelei vedenii, şi-a mărturisit toate păcatele lui şi a dat milostenie multă, a făcut postiri, şi alte fapte bune, şi săvârşindu-se întru petrecere plăcută lui Dumnezeu, s-a dus în viaţă veşnică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu