DESPRE PROOROCI ŞI PROOROCI MINCINOŞI,


Nu ascultaţi de cuvintele proorocilor mincinoşi
că în deşert îşi fac lor vedenii.
Din inima lor grăiesc şi nu din gura Domnului
(Ier. 23, 16; 14, 14)

Părinţilor şi fraţilor,
Ştim cu toţii că de la începutul lumii şi până în zilele noastre, lumea se luptă cu întunericul, binele se luptă cu răul şi adevărul se luptă cu minciuna. Şi azi mai mult oricând ni se cade nouă să fim veghetori în apărarea dreptei credinţe, deoarece neghinele au umplut ţarina lui Hristos; şi mulţi propovăduitori mincinoşi au ieşit în lume, şi pe mulţi îi duc la pierzare cu vicleniile minciunilor lor.
Şi de aceea m-am gândit ca în această predică, să amintesc câte ceva de adevăraţii prooroci şi despre acei prooroci mincinoşi, despre minunile cele adevărate şi despre cele mincinoase, ca şi despre vedeniile cereşti şi despre cele înşelătoare, precum şi despre vise.
Şi iată că dea aici încep prin întrebări şi răspunsuri referitoare la cele de mai sus şi vom zice aşa:
– Ce sunt adevăraţii prooroci?
Dumnezeiasca Scriptură ne arată că adevăraţii prooroci sunt oameni a lui Dumnezeu (Ieş. 1, 1; I Regi 2, 27). Ei sunt trimişi de către Bunul Dumnezeu (Iisus Navi 24, 5), şi sunt plini de Duhul Sfânt (Iez. 2, 3; 3, 24).
– Cum se cunosc adevăraţii prooroci?
Primul semn după care se cunosc adevăraţii prooroci, este că proorociile lor se împlinesc (Num. 16, 28; Deut. 18, 21-22; III Regi 18, 38-39).
Ce sunt proorociile?
Proorociile sau profeţiile sunt arătări prin viu grai sau prin scris a unor adevăruri şi întâmplări, care privesc viitorul pe care Bunul Dumnezeu îl vesteşte prin aleşii săi în vederea mântuirii, şi care adevăruri se petrec întocmai.
Cele cuprinse în proorocii nu pot fi cunoscute pe cale firească. Proorociile sau profeţiile tălmăcesc voinţa lui Dumnezeu şi ele se fac numai sub influenţa Duhului Sfânt.
După ce se cunosc adevăratele proorocii?
Adevăratele proorocii se cunosc după următoarele condiţii:
1. ele trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi minunile Mântuitorului, a Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi;
2. ele trebuie să predice un singur Dumnezeu;
3. adevăratele proorocii nu aduc nebunie celui ce vorbeşte, nu sunt înşelătoare;
4. cel ce le vorbeşte nu umblă după averi, nu se îngrijeşte de cele necesare vieţii, ci se mulţumeşte cu întreţinerea pe care i-a trimis-o Dumnezeu;
5. adevăratele proorocii totdeauna s-au împlinit şi se împlinesc întocmai;
6. cei ce le vorbesc pe ele, îşi adeveresc trimiterea lor până la suferinţă şi chiar până la moarte.
Ce sunt minunile?
Minunile sunt fapte dumnezeieşti mai presus de mintea şi de puterea omenească. Ele sunt fapte săvârşite în firea văzută numai cu puterea lui Dumnezeu ce întrece legile minţii şi ale firii; care se fac în momente extraordinare, hotărâte de Ziditor, şi urmăresc luminarea şi îndreptarea noastră în vederea mântuirii. Minunile arată voinţa lui Dumnezeu şi tâlcuiesc căile sale necunoscute. Dumnezeu este cel dintâi şi cel mai mare făcător de minuni, ca Unul ce este izvor al lor.
După ce se cunosc adevăratele minuni?
Minunile cele adevărate se deosebesc de cele mincinoase prin mai multe condiţii din care însemnăm:
1. să fie vrednice de numele lui Dumnezeu şi mai ales să fie cuprinse în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie;
2. să se producă cu mijloacele cu care s-au produs minunile Mântuitorului şi ale sfinţilor;
3. să nu se tăgăduiască unele pe altele sau să se opună unele altora;
4. să nu contrazică Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie;
5. să urmărească mântuirea sufletelor omeneşti;
6. să aducă spor şi folos vieţii sufleteşti şi nu păcatului şi morţii;
7. săvârşitorii minunii să grăiască numai adevărul şi să ducă o viaţă fără de pată, să nu urmărească interese personale sau egoiste;
8. să îndrepte moravurile celor ce văd minunea;
9. să poarte în ele siguranţa şi puterea lui Dumnezeu;
10. să dovedească lucrarea proniei lui Dumnezeu.
Ce sunt vedeniile?
Vedeniile sunt arătări percepute de ochii minţii, fie în stare de funcţionare normală a organismului, fie în somn complet sau pe jumătate, fie în extaz.
Prin ce se cunosc adevăratele vedenii?
Vedeniile care lasă în suflet pace, linişte, umilinţă şi dragoste neprecupeţită, pot fi considerate ca bune după ce s-au verificat cu aceea de pe drumul Emausului: Au nu era inima noastră arzând întru noi?. Dar mai luminat arată Sfântul Maxim Cavsocalivitul acele semne ale adevăratei vedenii în convorbirea sa cu Sfântul Grigorie Sinaitul, zicând: „Iar semnele Darului în vremea vedeniilor celor adevărate sunt atunci când se apropie de om Darul Sfântului Duh; îi adună mintea, îl face să fie luător aminte şi smerit, îi aduce înainte pomenirea morţii, a păcatelor, a judecăţii ce va să fie şi a muncii celei veşnice. Îi face sufletul lesne umilicios de a plânge şi de a se tângui, îi face şi ochii lui blânzi şi plini de lacrimi. Şi cu cât se apropie de om, cu atât îl îmblânzeşte în sufletul lui şi îl mângâie prin Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos şi prin nemărginita lui iubire de oameni, pricinuieşte în mintea lui vedenii înalte şi adevărate.
Întâi despre puterea cea necuprinsă de minte a lui Dumnezeu, al doilea despre puterea Lui cea nemărginită care ţine şi cârmuieşte toate şi are El purtare de grijă de toate. Al treilea, despre necuprinderea şi neînţelegerea Preasfintei Treimi şi despre noianul cel neurmat al dumnezeieştii Ei fiinţe şi celelalte. Şi atunci când se înalţă mintea omului la acea dumnezeiască lumină, inima lui se face blândă şi izvorăşte roadele Duhului Sfânt, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, milostenia, dragostea, smerenia şi toate celelalte şi primeşte sufletul lui o bucurie nepovestită”.
Ce sunt visurile?
Visul este o mişcare a minţii, în nemişcarea trupului.
Prin ce se cunosc visele cele adevărate?
Visele ce ne vestesc nouă munca şi judecata sunt de la Bunul Dumnezeu, iar dacă vor veni cu deznădejde, acelea sunt de la diavolul. Şi iarăşi, cele adevărate sunt arătate de dumnezeiescul Părinte Diadoh al Foticeii, zicând: „Visurile care sunt trimise sufletului de iubirea lui Dumnezeu sunt mărturiile neînşelătoare ale unui suflet sănătos. De aceea nu trec de la o înfăţişare la alta, nici nu îngrozesc simţirea, nici nu aduc râsul sau plânsul aşa deodată, ci se apropie de suflet cu toată blândeţea, umplându-l de bucurie duhovnicească. De aceea, după ce s-a trezit din somn, sufletul caută cu mult dor să prelungească bucuria visului. Dar se întâmplă uneori că nici visurile bune nu aduc bucurie sufletului, ci aşează în el o întristare dulce şi lacrimi fără durere; iar aceasta se întâmplă celor ce au înaintat mult în smerenia cugetării”.
Ce sunt proorocii cei mincinoşi?
Proorocii cei mincinoşi sunt lupi răpitori (Matei 7, 15). Aceştia sunt lupi îmbrăcaţi în piei de oaie (idem). Proorocii cei mincinoşi sunt fii ai diavolului (Fapte 13, 10; Ioan 8, 44). Proorocii cei mincinoşi sunt fiii celui rău (viclean) (Matei 13, 38). Aceştia sunt neghinele ţarinii lui Hristos (idem). Proorocii cei mincinoşi sunt vase ale mâniei lui Dumnezeu (Rom. 9, 22). Proorocii cei mincinoşi sunt povăţuitori orbi (Matei 15, 14). Proorocii cei mincinoşi sunt fii ai gheenei (Matei 23, 15).
În care vreme se vor arăta proorocii mincinoşi şi mai mulţi prooroci?
După cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cei mai mulţi hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi se vor arăta în vremea cea de apoi şi pe mulţi vor înşela aceştia (Matei 24, 11; Marcu 12, 6-22).
Prin ce se pot cunoaşte proorocii cei mincinoşi?
1. Proorocii mincinoşi se pot cunoaşte după faptele lor (Matei 7, 16-20; Luca 6, 44);
2. Proorocii mincinoşi propovăduiesc şi învaţă pentru bani (Iez. 13, 19; Miheia 3, 11);
3. Proorociile proorocilor mincinoşi nu se împlinesc niciodată (Deut. 18, 22);
4. Proorocii mincinoşi vestesc pace falsă celor răi (Iez. 9, 15; Ier. 6, 14; 8, 11; 14, 13; Iez. 13, 10);
5. Proorocii mincinoşi sunt iubiţi de cei răi (Ier. 5, 21; Mih. 2, 11);
6. Proorocii cei mincinoşi proorocesc vedenii mincinoase şi născociri ale inimii lor (Ier. 14, 14; 23, 15; Plângerile lui Ier. 12, 14);
7. Proorocii cei mincinoşi nu se supun şi nu ascultă profeţiile cele drepte şi adevărate (Neem. 9, 30; Ier. 7, 24-26; 15, 14);
8. Proorocii cei mincinoşi îndrăznesc a profera minciuna în numele Domnului (Ier. 14, 14; 23, 26; 27, 15; 29, 9; Iez. 18, 8-7);
9. Proorocii cei mincinoşi sunt urâciune înaintea lui Dumnezeu (Deut. 18, 10-12; Ier. 23, 30-32; Iez, 13, 8);
10. Proorocii cei mincinoşi sunt trimişi ca pedeapsă de la Dumnezeu (III Regi 22, 22-23; II Par. 18, 1, 11, 21).
Prin ce se cunosc minunile false şi mincinoase?
Minunile cele mincinoase se cunosc după aceste semne:
1. Nu sunt vrednice de numele lui Dumnezeu şi nu sunt cuprinse în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie;
2. Nu se produc cu mijloacele cu care s-au produs minunile Mântuitorului şi ale sfinţilor;
3. Contrazic Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie;
4. Se tăgăduiesc una pe alta şi se opun una alteia;
5. Nu urmăresc mântuirea sufletului omenesc;
6. Nu aduc folos şi spor vieţii sufleteşti, ci păcatului şi morţii;
7. Săvârşitorul minunii este un mincinos, trufaş, nesupus, plin de păcate şi lucrează pentru scopuri personale şi egoiste;
8. Minunile cele mincinoase niciodată nu au putere şi har de a îndrepta moravurile la cei ce le văd;
9. Minunile cele mincinoase nu poartă în ele siguranţa şi puterea Duhului Sfânt (lui Dumnezeu);
10. Minunile cele mincinoase nu dovedesc lucrarea proniei lui Dumnezeu, căci minunile cele mincinoase pot amăgi repede pe cei nelegiuiţi şi pe fiii pierzării care n-au primit iubirea adevărului (II Tes. 2, 9, 11);
11. Minunile cele mincinoase şi minunile cele viclene şi înşelătoare pe care le face antihrist, numai pe aceia îi va putea înşela, al căror nume nu vor fi scrise în cartea vieţii.
Prin ce se cunosc vedeniile cele mincinoase şi înşelătoare ale proorociilor mincinoşi?
Vedeniile cele înşelătoare ale proorocilor mincinoşi sunt acelea ce le născoceşte diavolul, prin îngăduinţa lui Dumnezeu, din pricina nesincerităţii omului şi a păcatelor tăinuite. Diavolul angajează starea sufletelor bolnave şi nesincere, neascultătoare şi cuprinse de urâciune faţă de tot ce nu este pe placul lor, indiferent de binele în sine. Celor înşelaţi, diavolul le chiar imbold de efort ascetic, de credinţă şi de fapte bune, mai ales celor ce dispun de un firesc potolit, înfăptuind astfel o evlavie diabolică, cu care se sileşte să înşele chiar şi pe cei aleşi.
Vedeniile care lasă în suflet tulburare sub orice formă, sunt de la diavol. Acest lucru îl adevereşte şi îl descrie mai luminat dumnezeiescul părinte Maxim Cavsocalivitul în convorbirea sa cu Grigorie Sinaitul, sfânt din Sfântul Munte al Athonului, zicând: „Când duhul cel rău al înşelăciunii se apropie de om, îi tulbură mintea şi îl sălbăticeşte, îi face lui inima aspră şi o întunecă; îi pricinuieşte temere şi trufie, îi slăbănogeşte ochii, îi tulbură creierii, îi înfiorează tot trupul, îi arată cu nălucire înaintea ochilor lui lumină, nu strălucită şi curată, ci roşie; îi face mintea lui uimită şi drăcească şi îl îndeamnă să zică cu gura lui cuvinte necuviincioase şi hulitoare. Şi acela care vede pe însuşi duhul înşelăciunii, de multe ori se iuţeşte şi este plin de mânie şi totdeauna se făleşte de isprăvile lui. Smerenia cu desăvârşire nu o ştie, nici plânsul cel adevărat şi lacrimile. Şi fără de sfială şi frică de Dumnezeu se află în patimi, şi în cele din urmă îşi iese cu totul din minţile sale şi vine la pierzarea cea desăvârşită”.
Am arătat mai sus ce sunt visele şi prin ce se cunosc adevăratele vise. Iar acum să arătăm prin ce se cunosc visele cele deşarte şi înşelătoare.
Prin ce se cunosc visele cele înşelătoare?
Visele cele înşelătoare se cunosc după următoarele semne:
1. „Ele nici nu rămân la aceeaşi înfăţişare, nici nu arată multă vreme o formă netulburată. Căci ceea ce nu au dracii din voie liberă, ci împrumută numai din dorinţa de a amăgi, nu poate să-i îndestuleze pentru multă vreme. De aceea spun lucruri mari şi ameninţă cumplit, luându-şi adeseori chip de ostaşi; iar uneori şi cântă în suflet cu strigăt. Dar mintea recunoscându-i din aceste semne, când e curată, trezeşte trupul, iar uneori se şi bucură fiindcă a putut cunoaşte viclenia lor. De aceea, vădindu-i adeseori chiar în vis, îi înfurie grozav”.
Dumnezeiescul părinte Ioan al Scării arată că: „Diavolii slavei celei deşarte şi al mândriei, pe cei slabi de minte în visuri şi în vedeniile cele înşelătoare îi fac prooroci”. Şi iar: „Când vom începe a ne pleca diavolilor şi a crede visurilor, apoi şi deştepţi fiind noi, ne batjocoresc”.
Ce zice dumnezeiasca Scriptură despre visuri?
Auzi ce zice: Deşarte nădejdi şi mincinoase sunt omului celui neînţelegător, şi visurile fac pe cei neînţelepţi să zboare. Ca şi cel ce se prinde de umbră şi aleargă după vânt; aşa este şi cel ce crede visurilor. Şi iarăşi: Vrăjile, descântecele şi visurile, deşarte sunt. Şi iarăşi: Căci pe mulţi i-au înşelat visurile şi au căzut cei ce au nădăjduit într-însele (Înţel. Sir. 34, 1-7).
Ce zic dumnezeieştii Părinţi despre visuri?
Iată ce zice Sfântul Ioan Scărarul: „Cel ce visurilor se încrede, cu totul este neiscusit, iar cel ce tuturor nu crede este filosof”. Iar Sfântul Diadoh al Foticeii zice: „Ne va ajunge însă pentru sporirea la cât de multă virtute, să nu ne încredem nicidecum în nici o nălucire. Căci visurile de cele mai multe ori, nu sunt nimic altceva decât chipuri ale gândurilor, sau aşa precum am zis: batjocuri ale dracilor”.
Oare se supără Bunul Dumnezeu dacă noi nu am crede în nici o vedenie sau vis adevărat?
Răspundem cu cuvintele Sfântului Nicodim Aghioritul, care ne spune: „Diavolii, mai ales în vremea morţii, voiesc a ne ataca pe noi cu vedenii şi arătări mincinoase... Dacă ne-ar apărea vreo vedenie cu prefaceri de îngeri de lumină, să nu o primim nicidecum, ci să zicem către acei diavoli, care apar în chip de sfinţi sau de îngeri: «Schimbă-te, ticălosule, în întunericul tău. Eu nu am nevoie de vedeniile tale; eu nu am nevoie de altceva decât de îndurarea lui Hristos al meu, şi de mijlocirea şi rugăciunea Pururea Fecioarei Maria şi a tuturor sfinţilor Lui». Şi chiar dacă din multe semne ai cunoaşte că aceste semne sunt de la Bunul Dumnezeu, totuşi tu să fugi totdeauna de ele şi, cât poţi, alungă-le departe de la tine. Şi nu te teme că nu îi place Domnului Dumnezeu această întoarcere, căci dacă aceste vedenii ar fi de la Bunul Dumnezeu, El ştie să ţi le cureţe şi nu îi va părea rău, dacă tu nu le primeşti, că cel ce dă har celor smeriţi, nu-l ia de la ei, atunci când ei fac lucrurile smereniei”.
Iar Sfântul Diadoh al Foticeii ne spune aşa: „Chiar dacă ni s-ar trimite vreodată de către bunătatea lui Dumnezeu vreo vedere şi n-am primi-o, nu s-ar supăra pentru aceasta preadoritul domn Iisus pe noi. Căci ştie că facem aceasta pentru vicleşugurile dracilor... Să luăm următoarea pildă pentru înţelegerea lucrului: O slugă e chemată de stăpân noaptea la poarta curţii, după o lipsă îndelungată; dar ea, necunoscându-l precis, nu-i deschide uşa, căci se teme ca nu cumva înşelând-o asemănarea glasului, să se facă pierzătoare a lucrurilor ce i-au fost încredinţate de stăpân. Domnul acesteia nu numai că nu se va mânia pe ea când se va face ziuă, ci o va învrednici de multe laude, fiindcă a socotit că şi vocea stăpânului este înşelăciune şi n-a voit să piardă lucrurile lui”.
Avem noi în dumnezeiasca Scriptură vreo mărturie că diavolii ne pot înşela cu prefacerea lor în chip de îngeri?
Avem multe, dar cea mai luminată şi mai clară este mărturia marelui Apostol Pavel, care ne spune: Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii (Gal. 1, 15; II Cor. 11, 14-15). Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui (a nedreptăţii) iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor.
Părinţilor, fraţilor şi iubiţi credincioşi, am pus aici, la sfârşitul acestei predici, pe cea mai luminată mărturie despre înşelăciunea diavolilor, prin arătări de îngeri sau de sfinţi care sunt slujitori ai dreptăţii, ca să avem noi toată întemeierea pentru a nu primi nici un fel de arătări, fie aievea, fie prin visuri.
Cu acestea închei şi vă rog pe toţi să mă iertaţi că v-am prea ostenit cu lungimea acestor cuvinte.

Niciun comentariu: