Din viata Maicii Domnului - Sfantul Maxim Marturisitorul


CUVINE-SE CU ADEVARAT SA TE FERICIM PE TINE, NASCATOARE DE DUMNEZEU,
CEA PURUREA FERICITA SI PREA NEVINOVATA SI MAICA DUMNEZEULUI NOSTRU.
CEEA CE ESTI MAI CINSTITA DECAT HERUVIMII SI MAI MARITA FARA DE ASEMANARE DECAT SERAFIMII,
CAREA FARA STRICACIUNE PE DUMNEZEU-CUVANTUL AI NASCUT, PE TINE CEA CU ADEVARAT
NASCATOARE DE DUMNEZEU, TE MARIM .

XI
Invierea

92. Dar Maica fara prihana nu se despartea de mormânt, si vedea si auzea tot ceea ce se petrecea si se spunea. A vazut marele cutremur care i-a trezit pe cei ce dormeau dintru început, care a adormit strajile si a rostogolit piatra si mai apoi din nou trezirea strajilor si intrarea lor în cetate. Toate acestea n-au putut sa le vada femeile care s-au dus si care s-au întors mai apoi, dar Fericita Maica a Domnului, robita de dragostea Fiului ei, si care a ramas fara sa se desparta de mormânt, a fost martorul ocular la toate acestea si a vazut si slavita Sa Inviere.

Caci celelalte femei au vazut si ele piatra rostogolita si îngerul asezat pe ea; dar când si cum anume a avut loc aceasta n-au stiut.

Singura Maica preacurata a Domnului ce a stat acolo a stiut toate. De aceea, înaintea tuturor ea a primit vestea învierii si a fost socotita vrednica sa vada înaintea tuturor pe Domnul si Fiul ei, vedenie dumnezeiesc de frumoasa si piscul tuturor bunurilor dorite, si a auzit vocea Sa dulce si a crezut tuturor tainelor providentei sale, mai întâi pe cele ale întruparii Sale, iar acum si pe cele ale învierii Lui.

Nu numai pentru ca a fost Maica preacurata si sfânta, ci si pentru ca a ramas cu sârguinta împreuna cu El în ceasul patimirii si a suferit compatimire si a primit de la El puterea sufleteasca spre a nu muri împreuna cu El.

De aceea, ea este vie împreuna cu El si preamarita cu El.

Astfel, deci, preasfânta Maica Domnului a vazut înaintea tuturor Invierea Fiului sau. Ea a facut-o cunoscuta ucenicilor Sai vestind-o mai întâi mironositelor.

Daca în istoria învierii Evanghelistii n-au pomenit nimic de aceasta, anume ei au lasat deoparte în scris marturia Maicii pentru crezare, si ca nimeni sa nu scoata un pretext de necredinta din vedenia învierii rostita de catre mama. Pentru toate acestea, ei n-au pomenit nimic despre aceasta, ci au istorisit cele spuse de celelalte mironosite.

93.Astfel, deci, Sfânta Nascatoare de Dumnezeu a vazut cu ochii sai Invierea Fiului si împaratului ei si s-a umplut de bucurie si a plecat de aici la casa ucenicului iubit asteptând ceasul înaltarii lui Hristos.

Or, aceasta casa era Sionul, cum a fost scris mai sus, caci Evanghelistul Ioan si-a vândut partea parinteasca si averile pe care le avea în Galileea dupa moartea lui Zevedei, tatal sau, si a cumparat la Ierusalim casa din Sion, în care a primit-o pe Sfânta Nascatoare de Dumnezeu dupa porunca Domnului si învatatorului sau, si îi slujea.

Din pricina acestei case a ajuns cunoscut arhiereului, cum se spune în Evanghelie, ca “acest ucenic era cunoscut arhiereului”, si ucenicii erau adunati “în casa de frica iudeilor. Aici s-a aratat Domnul intrând prin usile încuiate” dupa Inviere. “A suflat asupra lor si a zis: Luati Duh Sfânt!”

Tot aici, dupa opt zile l-a multumit si pe Toma aratându-i urmele cuielor. Aici ucenicii au savârsit dupa înaltarea Domnului cele dintâi taine ale sfintei mese si Sfânta Nascatoare de Dumnezeu avea aceasta casa ca pe un asternut, ca un picior pe pamânt dupa înaltarea lui Hristos.

Si atunci, înainte de înaltare, dupa ce înviase din morti, sfânta si pururea slavita Sa Maica era în aceeasi casa, si astepta înaltarea Lui, caci aceasta era încheierea Iconomiei si vietii Sale pe pamânt.

Or, de la Inviere si pâna la Inaltare, Domnul S-a aratat de mai multe ori preasfintei Sale Maici atunci când a voit, mângâind-o nu doar o data, dupa cum a binevoit.

Insa nu S-a aratat una dupa alta ucenicilor, ci atunci când a trebuit, gustând chiar si hrana în fata lor, pentru ca ei sa creada ca nu li se arata în chip mincinos si ca era cu adevarat Domnul Iisus Hristos, împaratul si învatatorul lor.

Atunci i-a facut sa înteleaga numeroase taine, le-a fagaduit venirea Duhului Sfânt si ” le-a poruncit sa nu se îndeparteze de Ierusalim pâna ce se vor îmbraca cu putere de Sus. Dupa care i-a dus afara pâna spre Betania si, ridicându-si mâinile, i-a binecuvântat”.

Acolo era si Sfânta Nascatoare de Dumnezeu, caci se cuvenea întru totul ca si ea sa fie acolo, pentru ca asa cum în vremea Patimii inima sa fusese zdrobita mai mult decât a tuturor celorlalti, dar ramasese în picioare nedespartita de El, tot asa sa vada si slavita Sa Inviere si sa se umple de bucurie.

94.Domnul a fagaduit Apostolilor venirea Duhului Sfânt si i-a binecuvântat. Insa Preacurata si Sfânta Maica era binecuvântata înca de la început, de când a auzit acel “Bucura-te cea plina de har, Domnul este cu tine! Binecuvântata esti tu între femei!”, si aceasta binecuvântare adevarata a primit-o în sânul sau aducând pe lume nimicirea întregului blestem.

Astfel, înca de la început ea a fost plina de Duhul Sfânt si a fost îmbracata cu putere de Sus.

Incepând din acea zi, Duhul Sfânt a venit asupra ei si puterea Celui Preaînalt a umbrit-o, cum a spus arhanghelul Gavriil: “Duhul Sfânt Se va pogori peste tine si puterea Celui Preaînalt te va umbri!”

In ea s-a împlinit, asadar, toata fagaduinta si a fost încununata cu nestricacioasa cununa a împaratiei cerului si a pamântului, asa cum Fiul ei, atunci când a înviat din morti nu numai ca Dumnezeu, ci si ca om, a primit toata puterea în cer si pe pamânt.

Atunci când Domnul a urcat la cer si L-au vazut în ceruri Apostolii împreuna cu Sfânta Fecioara, de îndata El le-a trimis îngeri ca sa-i mângâie si sa anunte a doua si noua sa venire, si astfel ei s-au închinat si s-au întors la Ierusalim cu bucurie mare, si erau întariti în rugaciune cu slava, atât Maria, Mama lui Iisus, cât si fratii Sai, caci Sfânta Nascatoare de Dumnezeu a fost pururea partasa si calauza a tot binele.

Dupa înaltarea lui Hristos, când se afla înca în tara ei, ea a fost cea care savârsea tot binele, comoara tuturor celor bune.

Si asa cum, atunci când traia în tara, ea însasi era pilda si calauza tuturor celor bune, tot astfel, dupa înaltare, Sfânta Mama a lui Hristos a fost pilda barbatilor si femeilor si calauza oricarui lucru bun, cu harul si ajutorul slavitului ei împarat si Fiu.

De aceea, ea le-a rânduit atunci Sfintilor Apostoli postul si rugaciunea, iar ei s-au întarit în post si în rugaciune si cerere pâna când s-au împlinit cincizeci de zile si s-au umplut de harul Duhului Sfânt, Mângâietorul sufletului.

De atunci acesti vrednici Apostoli au iesit propovaduind Evanghelia si raspândind cuvântul vietii în Ierusalim si în toata Iudeea, iar dupa putina vreme pâna la marginile pamântului, unde le poruncea lor Duhul Sfânt, facându-si ucenici din toate neamurile pagâne, botezându-i în numele Tatalui si al Fiului si al Duhului Sfânt, dupa porunca Domnului.

95.Maica Domnului însa locuia în casa Apostolului iubit în Sion si, dupa masura slavei si laudei sale, ea îsi împlinea zilele sfintei si preacuratei sale vietii dumnezeiesc de frumoase, caci asa era de acum înainte viata sa, preaminunata si mai presus de fire!

Si as spune ca era mai înalta si mai minunata decât viata sa de dinainte, afara de zamislirea înfricosatoare si negraita si de nasterea ei, caci aceasta taina e mai presus de orice rânduiala a firilor; vorbesc însa despre sârguinta si viata sa dumnezeiasca, caci faptele sale de mai apoi n-au fost cu nimic mai prejos decât cele dintâi.

Caci nasterea si cresterea minunata au fost mai presus de fire, si ea a zamislit si a nascut pe Fiul si Cuvântul lui Dumnezeu, Imparat si Dumnezeu a toate, lucru de negândit, de neînteles si de negrait.

De acum ea arata o lucrare înca si mai înalta decât firea, în toate zilele vietii sale, si printr-o bogata sârguinta a aratat biruinte nebiruite asupra firii si a alungat cu totul pe vrajmasul omenirii, iar mai apoi, în împlinirea ostenelilor sale, ea a compatimit si a îndurat nenumarate necazuri, încercari, tânguiri, jale în rastignirea Domnului, si din toate partile a fost îmbracata în slava, si a dobândit multe cununi de biruinta si a fost asezata ca împarateasa a tuturor fapturilor si mai apoi, ceea ce e mai adânc decât toate, a vazut astfel pe Fiul ei înviat din mormânt si înaltat la cer cu firea pe care o luase din ea, pe Fiul si Cuvântul Tatalui, adevarat Dumnezeu si Imparat a toate.

Dupa toata aceasta slava, ea n-a primit nicidecum o viata lipsita de încercari si de osteneli, si n-a fost deloc scutita de munci si de sârguinte, sa nu fie!

Ci ca si cum si-ar fi început abia acum viata sa dumnezeiasca si purtarea sa de grija, “ea nu a dat somn ochilor , nici genelor sale dormitare, nici odihna trupului ei”, ci atunci când Apostolii s-au împrastiat în lumea întreaga, Sfânta Maica a lui Hristos, ca împarateasa a tuturor, în mijlocul lumii întregi, în Ierusalim, locuia în Sion împreuna cu Apostolul iubit, care îi fusese dat drept fiu din partea Domnului Iisus Hristos.

96.Ea a trimis pe ceilalti ucenici ca sa propovaduiasca celor de departe si celor de aproape.

Insa ea, ramânând în cetatea împarateasca din Sion, singura suferea din nou necazuri si atacuri din pricina Fiului ei.

Pentru El, ea se împotrivea si lupta cu potrivnicii, iudeii cei rai, si din nou a fost pe lânga El mijlocitoare si rugatoare pentru toti, nu numai pentru credinciosi, ci deopotriva pentru vrajmasi, ca sa le faca milostivire.

Si ei au fost condusi la cunostinta si la cainta, caci si ea învatase de la Fiul sau Cel milostiv când era pe cruce si spunea: “Iarta-le, Parinte, ca nu stiu ce fac!”

Si, mai mult, prin ea însasi era milostiva si înduratoare si dorea pentru toti oamenii mântuirea si venirea la cunostinta adevarului.

Si nu se multumea numai cu aceasta, ci sporea încercarile postului si rugaciunii.

Nu se despartea de mormântul Domnului, ci salasul sau era locul ei de capatâi, perna ei era piatra, alergarile mintii ei erau rugaciunile si vedeniile Fiului ei, masa ei erau laudele Lui, hrana ei erau istoriile, povatuirile si învatamintele patimii Domnului, bautura si baia ei erau lacrimile, odihna si desfatarile ei erau îngenuncherile; caci se spune de catre povatuitori adevarati, si a ajuns pâna la noi, ca din pricina neîncetatelor ei îngenuncheri, mâinile sale sfinte, mâinile cu care odinioara primise în brate pe Domnul nascut din ea fara samânta, se facusera deosebit de aspre.

Acum ea se ruga si cerea din nou. Si cine ar putea povesti cu de-amanuntul ostenelile si lucrarile sale dumnezeiesti de frumoase, pe care daca le-ar spune sau le-ar scrie cineva una câte una, multimea scrierilor s-ar dovedi uriasa.

Dar este înteles si recunoscut faptul ca, asa cum în urma împaratului, Fiul ei, ea a ramas prin El lucratoarea, calauza si împarateasa tuturor credinciosilor si a celor ce nadajduiesc în numele Sau, barbatii si femeile care erau tovarasele si ucenicii ei, asa se îngrijea si se tulbura pentru toti si ochii tuturor nadajduiau în ea si, în locul Domnului ei Iisus Hristos cu trupul printre oameni, ei o vedeau pe cea care L-a adus trupeste pe lume, Maica cea fara de prihana si preabinecuvântata.

Ea le era o mângâiere si un imbold în înfaptuire, în încercari si în daruirea fata de toti.

97.Dar nu era numai un îndemn si o povatuire în rabdare si îndurare pentru fericitii Apostoli si pentru ceilalti credinciosi, ci ea era partasa la ostenelile lor si îi sustinea în propovaduirea lor, si era partasa cu gândul la lipsurile, chinurile si robia ucenicilor Domnului.

Si suferea împreuna cu ei asa cum luase parte la patima prin junghiurile inimii.

Tot asa si acum, ea mângâia prin lucrarea ei pe ucenicii Sai vrednici, tot atât cât îi întarea prin cuvânt, dându-le drept exemplu patima Imparatului si Fiului ei.

Ea le aducea aminte de rasplatile si cununile împaratiei cerurilor, de fericirea si desfatarile fara de sfârsit în vecii vecilor.

Atunci când Irod l-a luat pe Petru, capetenia Apostolilor, si l-a închis, legându-l cu lanturi, ea era cu gândul întemnitata împreuna cu el. Sfânta si binecuvântata Maica a lui Hristos se împartasea de lanturile lui, si se ruga pentru el, si a poruncit si Bisericii sa se roage.

Si înainte de aceasta, atunci când nelegiuitii iudei l-au ucis cu pietre pe Stefan, si când Irod l-a omorât pe Iacob, fratele lui Ioan, încercarile si suferintele si chinurile au strapuns inima Sfintei Nascatoare de Dumnezeu.

Si ea a fost martirizata împreuna cu ei prin durerea inimii si plânsul lacrimilor sale.

A ajuns la noi prin Parinti si acest cuvânt ca atunci când Apostolii s-au risipit spre a propovadui în tara si în tinuturile harazite fiecaruia dintre ei, Sfântul Ioan Evanghelistul si Teologul era acolo spre a sluji si a îngriji pe sfânta Nascatoare de Dumnezeu al carei fiu fusese facut din porunca Domnului.

Atunci Sfânta Imparateasa i-a spus prin harul lui Hristos: “Nu mi se pare cuvenit, fiule, ca prietenii si fratii tai sa mearga sa propovaduiasca numele lui Hristos, Fiul si Dumnezeul meu, si sa faca ucenici printre neamurile pagâne, iar tu sa ramâi fara sa faci nimic din pricina grijii tale fata de mine. De altfel eu sovai sa ma despart de tine altfel decât prin bunavoirea Domnului, care a poruncit sa fim împreuna. Acum însa, du-te, pleaca si tu în tara care ti-a fost poruncita si eu voi veni împreuna cu tine, ca sa se împlineasca si una si cealalta, propovaduirea ta si locuirea mea nedespartita de tine!”

Asa a poruncit ea ucenicului iubit si a plecat împreuna cu el sa mearga si propovaduiasca, iar Maria Magdalena si celelalte mironosite au plecat si ele împreuna cu ea.

98.Atunci Domnul si Fiul Cel milostiv S-a aratat într-o vedenie si i-a poruncit sa schimbe drumul. Totusi, pentru ucenicul iubit a poruncit ca el sa se duca, dar sa mearga si mironositele împreuna cu el ca sprijin si ca sa slujeasca.

Mai întâi, i-a îngaduit sa plece, pentru ca zelul Sfintei Imparatese si râvna ei sa fie cunoscute, pentru ca Evanghelistul nu dorea sa o lase pe Sfânta Nascatoare de Dumnezeu pentru ca si el si ea doreau aceasta.

Iar, în al doilea rând, a poruncit sa se întoarca, pentru ca cinstea ei sa fie deosebita, si nu unita de cea a Apostolilor, si pentru ca sa conduca poporul credincios si Biserica din Ierusalim, de care s-a îngrijit împreuna cu Iacob, fratele Domnului ce fusese asezat acolo episcop.

Astfel, oriunde mergea, ea binecuvânta, pamântul prin venirea ei. Si asa a venit din nou la Ierusalim si locuia în casa lui Ioan.

Insa Teologul si Evanghelistul a plecat dupa porunca Domnului spre Efes, cetatea pamântului Asiei.

Si împreuna cu el si mironositele si Prohor, unul dintre cei sapte diaconi. Acolo a propovaduit numele lui Hristos Dumnezeu si a luminat pe cei ce erau în întuneric.

Acolo au suferit împreuna cu el vrednicele mironosite si s-au facut apostoli împreuna cu el, unele murind de încercari, altele de mucenicia si sângele varsat.

Si s-au dus încununate la Imparatul si Invatatorul lor Hristos. Insa dupa plecarea lui Ioan Evanghelistul, fericitul Iacob, fiul lui Iosif, numit si fratele Domnului, a purtat de grija si a slujit-o pe Sfânta Maica a lui Hristos, data fiind marea sa bunavointa.

Si a ajuns întâiul episcop al Ierusalimului El a purtat de grija si a slujit-o pe Sfânta Nascatoare de Dumnezeu în locul lui Ioan Evanghelistul.

Astfel, întoarcerea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu la Ierusalim a fost un lucru bun, caci ea era taria, limanul si zidul credinciosilor ce sa gaseau aici. Si toata grija sau osteneala crestinilor era încredintata Preacuratei caci erau în mijlocul poporului nesupus si razvratit al iudeilor. Si din toate partile credinciosii lui Hristos mergeau în lupte si moarte, iar ea îi mângâia si îi întarea pe toti.

99.Ea însa era nadejdea fericita a crestinilor de atunci si de mai apoi; si pâna la marginile lumii ea este mijlocitoarea si puterea credinciosilor. Insa atunci, grija si lupta ei erau mai staruitoare, spre a îndrepta si întari noua lege a crestinismului si pentru a se preamari numele lui Hristos.

Iar luptele ce s-au abatut asupra Bisericilor, încalcarea salaselor crestinilor, omorârea multor crestini, aruncarea lor în închisori si necazurile lor de tot felul, prigoanele, ostenelile si necazurile Apostolilor izgoniti din loc în loc, toate acestea cadeau asupra ei.

Ea suferea pentru toti si prin cuvânt si fapta purta de grija de ei.

Era pilda binelui si învataturii mai binelui în locul Domnului si Fiului ei si mijlocitoare si rugatoare pentru toti credinciosii, si se ruga ca milostivirea si ajutorul Sau sa se reverse peste toti.

Si Sfintii Apostoli o luasera drept calauza si învatatoare, si îi dadeau de stire de orice li se întâmpla.

Si primeau de la ea porunca si sfat bun, iar cei ce erau aproape de Ierusalim reveneau aici ca sa o vada.

O înstiintau de tot ceea ce faceau si cum propovaduiau. Si savârseau toate dupa povatuirile ei. Când însa au plecat în tarile îndepartate, se grabeau sa vina în fiecare an de Pasti la Ierusalim, si sa praznuiasca împreuna cu Sfânta Nascatoare de Dumnezeu praznicul Invierii lui Hristos, si fiecare din ei facea cunoscuta atunci propovaduirea sa neamurilor pagâne si prigoanele întâlnite din partea iudeilor si a pagânilor.

Si astfel, înarmati prin rugaciunea si învatatura ei, mergeau din nou în locul propovaduirii lor.

Asa au facut an de an când nu au avut piedici serioase, afara de Toma. Acesta nu putea sa vina din pricina marii departari si a greutatii de a veni din India. Dar toti ceilalti veneau an de an sa o viziteze pe Sfânta Imparateasa, si reînamati cu rugaciunea ei se întorceau la propovaduirea Vestii celei bune.

100.Dar cine va numara razboaiele si ura iudeilor necredinciosi, mâniile si razmeritele omorâtorilor de Dumnezeu?

Cine va zugravi hulele, batjocurile, tagaduirile minunilor Domnului si marturiile mincinoase si dispretuirile cu care atacau Invierea lui Hristos, caci spuneau ca ucenicii îi furasera trupul, cum sta scris în Sfânta Evanghelie, ca acest cuvânt s-a latit printre evrei pâna în ziua de astazi.

Adeseori se adunau si voiau sa arunce cu pietre în casa în care locuia Sfânta Maica a Domnului, dar puterea lui Hristos le strica planurile.

Odata însa, fiii mâniei au strâns o adunare a pierzaniei, odrasla a necuratiei, “popor mincinos si razvratit, neam nebun si neîntelept care cugeta pierzania si care nu are stiinta”, a carui mânie se aseamana sarpelui veninos si surd, ale carui urechi sunt înfundate.

Acesti omorâtori ai lui Dumnezeu necredinciosi au hotarât sa dea foc casei în care locuia comoara vietii, Maica Domnului Iisus Hristos, si sa o rada de pe fata pamântului.

Au luat în mâini foc, pietre si rangi de fier smulse din ziduri. Au înconjurat cetatea lui Dumnezeu cu gloata lor si cu urletele lor, dar n-au putut sa o atinga, caci sfânta cetate se facea înca si mai puternica, caci despre ea a spus Prorocul: “Lucruri preaslavite s-au grait despre tine, cetatea lui Dumnezeu”.

Caci focul s-a întors împotriva lor si a ars pe multi dintre cei necredinciosi, pietrele pe care le-au aruncat pe acoperisul casei sfinte s-au întors împotriva lor si i-au zdrobit pe necredinciosi, ciocanele si rangile au cazut în tarâna si planul lor ticalos s-a nimicit.

Durerea s-a întors asupra lor si minciuna lor a cazut asupra capului lor, si sabia le-a strapuns inima si a zdrobit arcul lor dupa cum iadul a înghitit de vii cu furie un mare numar dintre ei.

101.Toti credinciosii au vazut aceasta si au laudat pe Hristos. “Dreptul se va bucura când va vedea razbunarea”, spune Prorocul.

Acestea sunt lucrurile iudeilor rai, care n-au încetat niciodata de la primele lor actiuni dusmanoase pâna când au ajuns la culmea tuturor nelegiuirilor lor si L-au osândit la moarte si înca moarte pe cruce pe Imparatul milostiv si ziditor a toate.

Si acum din nou cu îndrazneala aratau fata de Sfânta Maica preacurata o dusmanie cutezatoare, dar durerea s-a întors împotriva lor.

Si în fata minunilor atât de mari si atât de multe, nu s-au rusinat, ci pâna si în timpul savârsirii iesirii ei din aceasta lume, si-au aratat înca o data ticalosia lor si furia lor vrajmasa lui Dumnezeu, cum vom spune atunci când vom ajunge la locul cuvenit.

Dar acum sa reluam calea avântului nostru, caci atunci când au avut loc asemenea minuni si dusmanii si potrivnicii lui Hristos si ai Maicii Sale au fost dupa dreptate loviti, necredinciosii n-au mai îndraznit sa unelteasca asa ceva, si Sfânta Fecioara si Maica Domnului n-a mai fost dispretuita de ei, ci o priveau cu respect si de departe i se închinau cu frica.

Si au uitat nebunia lor lipsita de rânduiala, obisnuita lor ca si câinilor, nu numai din pricina minunilor savârsite atunci, si a loviturilor aduse pe drept cuvânt împotriva lor, ci, din zi în zi, din pricina minunilor savârsite de harul si mijlocirea ei.

Caci demonii erau alungati, bolnavii de nevindecat erau vindecati, si zeci de mii de semne si minuni se savârseau prin ea.

Cu toate aceste minuni, de pe fata ei stralucea lumina si slava si harul se revarsa asupra credinciosilor, iar asupra vrajmasilor frica si teama, caci Hristos si Imparatul a toate, Fiul ei, o preamarea pe Maica Sa fara prihana si sfânta si facea casa ei neapropiata pentru toti vrajmasii si atacatorii, iar prin harul si mijlocirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, poporul celor credinciosi sporea si se înmultea, iar credinta crestinilor se întarea.

102.Caci pentru aceasta Domnul nostru Iisus Hristos a socotit de cuviinta ca Preasfânta Sa Maica sa ramâna ani multi în aceasta lume, pentru ca prin harul ei credinciosii sa fie si mai întariti, iar Biserica crestinilor sa sporeasca spre slava Tatalui si a Fiului si Duhului Sfânt.

Insa fericita si atotrenumita Maica a lui Dumnezeu, cinstita cu o astfel de cinstire de catre Fiul ei, ajunsese la o vârsta înaintata, caci împarateasa tuturor fapturilor se apropia de optzeci de ani ai acestei vieti trecatoare, si nu înceta in ostenelile ei, în rugaciunea ei si în cererile sale catre Fiul ei, ci din zi în zi sporea, savârsind tot lucrul bun.

Se arata mereu mica, dar sporea cu osteneala si binefacerea care se aratau, dupa cum am fost pe deplin înstiintati ca dupa multi ani sfintele sale îngenuncheri se faceau pe marmura Sionului, iar culcusul ei era de piatra, atunci când firea trupului se folosea de ceva somn.

Mai mult înca, ea era saraca, dar mila ei biruia asupra saraciei.

Jugurile aurite si cinstite îsi urmau unul altuia minunate, bogatie în saracie, bunatate în lipsa, simplitatea inimii.

Insa milostivirea ei nu era numai pentru ai sai si pentru rudele sale, ci si pentru straini si dusmani, caci era cu adevarat Maica milosteniei, era Maica Celui milostiv si iubitor de oameni, Care face sa rasara soarele si peste cei buni si peste cei rai si trimite ploaie si peste cei drepti si peste cei nedrepti, ea era Maica Celui ce S-a întrupat si S-a rastignit pentru noi, vrajmasii si razvratitii, pentru a revarsa asupra noastra milostivirea Sa, era Maica saraciei si a îmbogatirii tuturor, fiindca Cel sarac S-a facut sarac pentru noi ca sa ne îmbogateasca pe noi cei saraci si cazuti.

Acum deci, pâna aici sa mearga cuvântul despre ostenelile, bunatatile si maretiile, ei. Voi spune pe scurt ca, mai presus de orice, ea a nascut un Fiu mai presus de fire, pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat.

Astfel a împlinit o viata si purtare mai adânca decât firea, si a fost facuta biruitoare asupra a tot ce a avut loc mai înainte si asupra a tot ce se va întâmpla mai apoi, prin covârsirea si înaltarea bunavoirilor si a faptelor sale bune. Ea crestea, sporea tot atât pe cât soarele e mai stralucitor decât stelele.

din “Viata Maicii Domnului”, Sfantul Maxim Marturisitorul

Niciun comentariu: