Sfantul Mare Mucenic Mina,

Sfantul Mina a fost pe vremea imparatiei lui Diocletian si Maximian (286-305), si era din tara Egiptului, crestin cu credinta, iar cu slujba ostas din ceata tribunului Firmilian, aflandu-se in rasarit cu trupa sa, in Cotianiul Frigiei, unde stapanea dregatorul Arghirisc. Deci, acesti imparati pagani au dat porunca in toate partile ca, oricine nu se va inchina zeilor, sa fie pedepsit cu chinuri si cu moarte, incat pretutindeni crestinii erau siliti sa jertfeasca idolilor.

Atunci, fericitul Mina, nesuferind sa vada cinstindu-se ratacirea idoleasca si inchinarea la idolii cei fara de suflet, si-a lepadat ostasia si s-a dus in munte, in pustie, voind mai bine a vietui cu fiarele, decat cu un popor care nu cunoaste pe Dumnezeu. Si, umbla din loc in loc, invatand legea lui Dumnezeu si curatindu-si sufletul cu postul si cu rugaciunea.

Si, trecand multa vreme, s-a facut in cetatea Cotiani un mare praznic idolesc, la care, adunandu-se mult popor paganesc, se faceau jocuri si intreceri, alergari si lupte in cinstea necuratilor zei. Deci, intarindu-se indeajuns si auzind de acest praznic, Sfantul Mina s-a aprins de ravna pentru Hristos si, lasand muntii si pustietatea, a venit in cetate. Si, stand in mijlocul oamenilor, la un loc inalt, a propovaduit cu indrazneala pe Hristos. Prins si adus inaintea dregatorului Arghirisc, acesta l-a osandit sa fie batut fara crutare cu vergi si tarat prin cioburi ascutite, de i-au sfartecat trupul. L-au frecat apoi cu gheme de par aspru, fara mila, l-au ars cu faclii si l-au tras pe o roata.

Dar Hristos isi intarea Mucenicul care, ramanand nestramutat in credinta, striga cu glas mare: "De Dumnezeul meu nu ma voi lepada. Al lui Hristos am fost, sunt si voi fi si idolilor vostri nu voi jertfi, nici le voi pleca genunchiul meu". Acestea auzindu-le dregatorul, a dat cea din urma hotarare, zicand: "Lui Mina ostasul poruncim sa i se taie capul cu sabia". Si asa, Sfantul Mina a luat de la Hristosw cununa Mucenicilor.

Din minunile Sfantului Mina, istorisite de Timotei, arhiepiscopul Alexandriei.

Dupa moartea paganilor, si uratorilor de Dumnezeu imparati ai Romei, imparatind dreprcredinciosul imparat Constantin cel Mare si credinta in Domnul nostru Iisus Hristos sporind, atunci, oarecare iubitori de Hristos din cetatea Alexandriei, cautand si afland moastele Sfantului slavitului Mucenic al lui Hristos Mina, au zidit o biserica cu numele lui. In aceeasi vreme, un negustor dreptcredincios din tinutul Isauriei, venind in Alexandria pentru negutatorie si auzind de minunile si de tamaduirile cele multe care se faceau in biserica Sfantului Mina, a zis intru sine: "Ma voi duce si eu, deci, si ma voi inchina cinstitelor moaste ale Sfantului Mucenic si voi duce si eu un dar in biserica lui, ca sa-mi fie mie Dumnezeu milostiv, cu rugaciunile rabdatorului Sau de chinuri". Si asa, sculandu-se, a purces, luand cu sine o punga plina de galbeni. Si, venind la un iezer facut de revarsarea marii, a aflat o trecatoare si a venit la locul ce se zicea Loxonita, si, acolo, iesind la tarm, isi cauta loc unde sa se odihneasca peste noapte, ca era seara. Si afland o casa, a zis stapanului ei: "Prietene, fie-ti mila si ma primeste in casa ta, ca sa dorm peste noapte, ca a apus soarele si ma tem a merge singur pe cale, si nici nu am tovaras sa calatoreasca cu mine". Iar cel cu casa a zis: "Intra, frate, si ramai aici, pana ce se va face ziua". Deci, intrand oaspetele in casa, s-a culcat si a adormit. Iar cel cu casa, vazand la oaspete punga cu galbeni, a ravnit la ea si, indemnat fiind de diavolul, a gandit sa ucida pe oaspetele sau, ca sa ia aurul. Deci, s-a sculat la miezul noptii si l-a sugrumat cu mainile sale, apoi, taindu-l in bucati, l-a pus intr-o cosnita si l-a ascuns in camara sa cea mai dosnica, cautand un loc foarte ferit, unde sa-l ingroape. Pe cand cugeta el acestea, s-a aratat Mucenicul lui Hristos, Mina, sezand pe cal, venind ca un ostas trimis de imparatul si, intrand pe usa in casa ucigasului, intreba de oaspetele cel ucis. Iar ucigasul se lepada, zicand catre Sfantul: "Nu stiu ce spui, stapane, n-a fost la mine nimeni". Iar Sfantul, pogorandu-se de pe cal, a intrat in camara cea mai dinlauntru. Si, afland cosnita, a tras-o afara si a zis catre ucigas: "Ce este aceasta?" Iar acela, foarte infricosandu-se, s-a aruncat pe sine la picioarele Sfantului. Iar Sfantul, alcatuind bucatile celui taiat si rugandu-se, a inviat pe cel mort. Si a zis catre dansul: "Da slava lui Dumnezeu!". Iar el, sculandu-se ca din somn si cunoscand ce a patimit de la cel cu casa, a proslavit pe Dumnezeu si se inchina ostasului celui ce se aratase, multumindu-i. Deci, Sfantul, luand aurul de la ucigas, l-a dat omului celui inviat si i-a zis: "Mergi in calea ta cu pace". Iar intorcandu-se catre ucigas, l-a prins si l-a batut, certandu-l pe dansul, iar el cerea iertare. Iar Sfantul, dandu-i iertare si rugandu-se pentru dansul, a incalecat pe cal si s-a facut nevazut de la ochii lui.

Era in Alexandria un om cu numele Eutropiu. Acesta a fagaduit sa dea la biserica Sfantului Mina un blid de argint si, chemand pe argintar, i-a poruncit sa-i faca lui doua blide de argint: un blid pe numele Sfantului si sa scrie pe el cuvintele acestea: "Blidul Sfantului Mare Mucenic Mina", iar celalalt a poruncit sa-l faca pe numele lui, si sa scrie pe el asa: "Blidul lui Eutropiu, cetatean al Alexandriei".

Si argintarul, dupa porunca, a inceput a lucra, iar cand a sfarsit amandoua blidele, blidul Sfantului Mina a iesit mai frumos si mai luminat, si, scriind numele fiecaruia pe blidul sau, le-a dat lui Eutropiu. Acesta, calatorind odata pe mare, a ospatat din amandoua blidele, nou facute, si, vazand blidul cel facut pe numele Sfantului Mina mai frumos decat blidul lui, nu vrea sa-l mai dea Sfantului, ci a poruncit slugii sale ca sa puna intr-insul bucate, iar blidul celalalt a gandit sa-l trimita la biserica Sfantului Mina. Deci, dupa ce s-a sfarsit masa, sluga a luat blidul Mucenicului si, mergand la marginea corabiei, a inceput a-l spala in mare. Si, spalandu-l, a cazut asupra lui o spaima, ca a vazut un om iesind din mare, care, rapind blidul din mana lui, s-a facut nevazut. Iar sluga, tremurand de frica, s-a aruncat in mare dupa blid. Aceasta vazand, stapanul lui s-a temut si, plangand zicea: "Vai mie, ticalosul, ca am ravnit blidul Sfantului si am pierdut si pe robul meu impreuna cu blidul. Iar Tu, Doamne Dumnezeul meu, nu te mania pana la sfarsit asupra mea si fa mila cu sluga mea. Ca iata, dau fagaduinta ca, daca voi afla macar trupul slugii mele, apoi voi face alt blid ca acela si-l voi da pe el placutului Tau, Sfantul Mina, sau pretul blidului celui pierdut il voi da la biserica Sfantului". Si, ajungand corabia la mal, a iesit Eutropiu la uscat. Si se uita pe tarmul marii, vrand sa vada trupul slugii aruncat in mare, ca sa-l ingroape pe el. Si, luand aminte cu sarguinta, a vazut pe sluga cu blidul iesind din mare si, inspaimantandu-se, a zis cu mare glas: "Slava lui Dumnezeu, cu adevarat mare este Sfantul Mucenic Mina". Si au iesit afara toti din corabie si, vazand pe sluga tinand blidul, s-au mirat si slaveau pe Dumnezeu. Si l-au intrebat pe el cum a ramas viu si cum a iesit sanatos. Iar el le-a spus zicand: "Cand m-am aruncat in mare, un barbat cu buna infatisare, impreuna cu alti doi m-au apucat si au calatorit impreuna cu mine ieri si astazi pana aici". Iar Eutropiu, luand pe sluga si blidul, s-a dus la biserica Sfantului Mina si, inchinandu-se, au lasat blidul cel fagaduit Sfantului si s-au dus, multumind lui Dumnezeu si proslavind pe placutul Sau, Sfantul Mina.

O femeie oarecare cu numele Sofia, din partile Fecozeliei, mergea la Sfantul Mina ca sa se inchine. Si a intampinat-o un ostas pe cand mergea pe cale si poftindu-o pe dansa, vrea sa o sileasca la desfranare, iar ea, impotrivindu-se, chema in ajutor pe Sfantul Mucenic Mina, care n-a trecut-o cu vederea, ci si pe siluitor l-a certat si pe femeie a pazit-o nevatamata. Ca ostasul acela, legand calul de piciorul sau cel drept, vrea sa o sileasca pe ea. Iar calul, salbaticindu-se, nu numai ca a aparat pe femeie, ci pe stapanul nelegiuit l-a tarat pana la biserica Sfantului Mina, nechezand si sforaind, incat a scos pe multi din biserica sa-l vada, ca era praznic si se adunase multime de popor la biserica. Deci, vazand ostasul adunare de barbati si calul tot salbaticindu-se, si ca nimeni nu putea sa-l ajute, si-a vadit fara rusine faradelegea sa, marturisind-o inaintea tuturor. Si indata a statut calul si s-a facut bland. Iar ostasul, intrand in biserica, a cazut in genunchi, rugandu-se si cerand iertare pentru pacatul sau.

Un schiop si o femeie muta sedeau langa biserica Sfantului, impreuna cu multi altii, pentru tamaduire. Iar la miezul noptii, cand dormeau toti, Sfantul s-a aratat schiopului si i-a zis: "Apropie-te incetisor de femeia cea muta si o atinge pe dansa la picior". Iar schiopul a zis: "Sfinte al lui Dumnezeu, au doara desfranat sunt eu de-mi poruncesti aceasta?" Iar Sfantul i-a zis a doua oara si a treia oara acelasi lucru: "Daca nu vei face aceasta, nu te vei tamadui". Deci, omul s-a tarat, dupa porunca Sfantului, si a atins-o pe cea muta la picior. Iar ea, desteptandu-se, a inceput a striga, suparandu-se asupra schiopului, care, temandu-se de ea, s-a sculat si, sarind, a fugit. Si asa au capatat amandoi vindecarea lor: ca femeia muta a grait limpede, iar omul cel schiop a sarit ca cerbul. Si amandoi, intelegand minunea, au dat multumire lui Dumnezeu si Sfantului Mucenic Mina.

Un oarecare pagan, avea ca prieten un crestin. Deci, ducandu-se paganul intr-un loc departe, a dat prietenului sau, spre pastrare, o ladita cu o mie de glabeni. Si paganul a zabovit catava vreme in acel loc, in care se dusese. Iar crestinul a gandit in inima sa sa nu mai dea inapoi galbenii paganului, cand se va intoarce, ci sa-i tainuiasca, ceea ce a si facut. Ca venind, paganul a cerut crestinului sa-i dea galbenii ce i-a incredintat spre pastrare, iar crestinul a tagaduit, zicand: "Nu stiu ce graiesti, ca nu mi-ai dat mie nimic". Paganul, auzind aceasta, s-a mahnit si s-a deznadajduit de aurul sau, dar a zis crestinului: "Frate, nimeni nu stie de aceasta, numai unul Dumnezeu si, daca tagaduiesti aurul, cel dat tie spre pastrare, zicand ca nu l-ai primit, apoi spune aceasta cu juramant. Deci, sa mergem la biserica Sfantului Mina si acolo jura-te ca n-ai luat de la mine ladita cu o mie de glabeni". Si au mers amandoi; si crestinul s-a jurat, inaintea lui Dumnezeu, ca n-a luat de la pagan aurul lui spre pastrare. Dupa sfarsitul juramantului, au iesit amandoi din biserica si, cand au incalecat pe caii lor, a inceput calul crestinului a se salbatici, incat nu mai era cu putinta a-l tine, ca, rupand fraul, a fugit si a aruncat la pamant pe stapanul sau. Si, cazand crestinul de pe cal, i-a iesit din deget inelul si o cheie din buzunarul sau. Apoi, sculandu-se, a prins calul si l-a imblanzit si, incalecand iarasi, mergea impreuna cu paganul. Ajungand la un loc, a zis crestinul catre pagan: "Prietene, iata, locul este frumos; sa descalecam de pe cai si sa mancam". Si, descalecand au slobozit caii sa pasca, iar ei au inceput a se ospata. Deci, dupa putin, crestinul a vazut pe sluga sa ca venise si sta inainte, tinand ladita paganului intr-o mana, iar in cealalta, inelul cel cazut din degetul lui si cheia. Si, vazandu-l, s-a inspaimantat. Si a zis catre sluga: "Ce este aceasta?" Sluga a zis: "Un ostas calare a venit la stapana mea si i-a dat cheia si cu inelul si a zis catre dansa: Trimite in graba ladita paganului, ca sa nu cada barbatul tau in primejdie. Deci, mi-a dat mie acestea, ca sa ti le aduc, precum ai porunci". Iar paganul, vazand aceasta, s-a mirat de minune si, bucurandu-se, s-a intors impreuna cu crestinul la Sfantul Mina. Si s-a inchinat pana la pamant si cerea cu staruinta Botezul, pentru o minune ca aceasta, la care el insusi a fost de fata. Iar crestinul ruga pe Sfantul sa-i dea lui iertare, ca unul ce a defaimat legea lui Dumnezeu. Si amandoi au primit precum au cerut: unul, adica, Sfantul Botez, iar celalalt, iertare; si a mers fiecare intru ale sale, bucurandu-se si slavind pe Dumnezeu si pe placutul Sau, Sfantul Mucenic Mina.