Pentru Sfântul Grigorie Arhiepiscopul Neocesareei, făcătorul de minuni
În 17 zile ale lui Noiembrie, Biserica noastră prăznuieşte pe Sfântul Grigorie făcătorul de minuni, care a fost pustnic sus într-un munte şi avea o petrecere şi viaţă minunată. Pentru aceasta l-au hirotonit Arhiereu cu un chip minunat, că nu l-au făcut ca pe alţi Arhierei ca să-l aleagă fiind de faţă, ci nevoindu-se în munte s-a hirotonisit Arhiepiscop Neocesareei, nefiind de faţă.
Care, după ce s-a suit în scaunul cel înalt al arhieriei, s-a sârguit să facă şi faptă bună mai multă, pentru aceasta şi de la Dumnezeu s-a învrednicit de mai mari daruri, după cum în viaţa lui se văd minunile cele mai presus de fire pe care le-a făcut.
Deci sfântul acesta rugându-se într-o noapte în chilia lui, după obicei a venit o dumnezeiască strălucire şi s-a luminat toată casa mai mult decât ar fi fost însuşi soarele văzut.
Atunci văzu o femeie prea încuviinţată, frumoasă şi minunată şi aproape de ea un bătrân prea cinstit şi cucernic. Deci se minuna Grigorie, şi socotea în mintea lui cum că femeia aceea prea cinstită ar fi fost împărăteasa îngerilor, dar bătrânul n-a putut să înţeleagă cine ar fi, până ce a auzit pe Preasfinţii că i-a zis lui: „Ioane ucenicule al Fiului şi Stăpânului meu, şi cela ce eşti numit cu numele Preamăririi, arată taina adevăratei credinţe lui Grigorie acesta, iubitului rob al învăţătorului tău, ca să înţeleagă adâncul cuvântării de Dumnezeu, pentru ca să nu-l biruiască vreun eretic cândva”.
Acestea auzindu-le Sfântul, a cunoscut cum că a fost Ioan Evanghelistul, care a venit cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ca să-l înveţe mărturisirea cea dreptslăvitoare a credinţei, pentru că în vremea aceea erau mulţi eretici, şi cu cuvintele lor cele măgulitoare înşelau pe mulţi şi îi trăgeau la dogmele lor cele răzvrătite.
Atunci dar a scris marele acesta şi făcătorul de minuni Grigorie mărturisirea credinţei noastre celei adevărate şi dreptslăvitoare, după cum l-a luminat Preasfânta şi l-a învăţat Apostolul şi a dat-o pe dânsa Sfintei şi Soborniceştii Biserici a lui Hristos, după cum în viaţa lui mai arătat se vede, pe care a scris-o Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele marelui Vasile. Nu numai de dăruirea aceasta s-a învrednicit de la Maica lui Dumnezeu credinciosul acesta şi binecunoscătorul robul ei, ci şi de puterea facerii de minuni, că a săvârşit cu ajutorul Stăpânei acesteia cea atotputernică nişte minuni pe care toţi auzindu-le se minunează şi care voieşte ca să ia bucurie şi veselie sufletească, să citească viaţa lui. Numai una să o spun, spre încredinţarea celorlalte, pentru ca să cunoaşteţi cât dar află la Dumnezeu acela care împlineşte poruncile Lui, şi cinsteşte cu multă evlavie pe Împărăteasa cea mult lăudată şi prea slăvită.
În Neocesareea, în care era Sfântul acesta Arhiereu, este un râu mare, pe care îl numesc Licon, care se mărea iarna atât încât făcea nenumărate pagube nu numai la ţarini şi la case, pe care le prăpădea şi îneca dobitoacele, ci şi pe mulţi oameni îi omora. Deci s-au dus oamenii cei de loc către Grigorie cel Mare, şi l-au rugat ca să le ajute. Iar Sfântul, sfătuindu-i pe dânşii ca să aibă nădejdea lor către Dumnezeu, s-a dus cu dânşii ţinând în mâinile lui un toiag, pe care l-au înfipt în malul râului, şi mai întâi a făcut rugăciune în taină, apoi a zis şi aceasta cu glas: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos, îţi poruncesc ţie, eu robul lui Dumnezeu şi al pururea Fecioarei Maria, ca să nu ieşi mai mult din locul tău, nici să treci hotarul acesta al toiagului meu”.
Acestea zicând Sfântul (o! mari minunile tale Doamne!), toiagul acela uscat şi de toată umezeala neîmpărtăşit, a prins rădăcini şi s-a făcut copac mare şi înfrunzit prea frumos. Şi minunea urmă minunii, pentru ca să se propovăduiască totdeauna puterea lui Hristos. Se vede până în ziua de astăzi copacul acela, că n-a putrezit de mulţimea vremii, nici rîul n-a îndrăznit vreodată ca să treacă hotarul pe care l-a poruncit Sfântul, căci când ajunge la copacul acela întoarce călătoria către cele dinapoi, şi se cucerniceşte de toiagul Sfântului. Aşa ştie Domnul a slăvi pe cei ce de asemenea îl slăvesc pe El.
Vedeţi, creştinii mei, câte minuni şi semne au făcut robii cei evlavioşi ai Născătoarei de Dumnezeu, pentru că au avut credinţă către Dumnezeu? Dar cum îndrăznesc oarecare filosofi să spună că sunt minciuni unele din minunile Prea Sfintei? Oamenii pot să săvârşească unele ca acestea cu ajutorul Stăpânului, şi Maica lui oare nu poate? Sfântul acesta a poruncit unei pietre mari ca un munte, de a ieşit din locul ei şi s-a dus aiurea.
Aceasta a făcut-o şi Avva Marou al Traciei, Ioachim Patriarhul Alexandriei. Iar marele Averchie Arhiepiscopul Ierapolii a poruncit diavolului, de a ridicat din Roma o jertfelnic de piatră ca un munte, adică un altar al idolilor, şi l-a dus în Frigia, cale de patruzeci de zile, făcând mare înspăimântare şi uimire celor ce o vedeau. Încă făcătorul de minuni Spiridon a poruncit de asemenea unui rîu ce se vărsa întocmai ca o mare în vreme de vară, care întorcându-se în părţile cele dinapoi, a trecut nu numai sfântul, ci şi câţi s-au întâmplat acolo.
Acestea şi altele asemenea se văd în vieţile celor mai sus-zişi pe care le-a scris Simeon Metafrastul, (care pe larg se află tipărite şi pe limba noastră). Deci dacă sfinţii au săvârşit nişte minuni ca acestea, cum nu ar fi putut Stăpâna ca să lipească mâinile cele tăiate, să învieze pe morţi şi să săvârşească minuni asemenea, ca una ce a născut pe Dumnezeu?
Eu le cred, şi le-am tălmăcit după cum le-am aflat scrise pentru ca să se umilească păcătoşii, să se întoarcă către pocăinţă, şi să dobândească iertare. Şi de am greşit la aceasta Domnul să mă ierte, că după cum am zis mai înainte la începutul cărţii, eu cred, după cum porunceşte Biserica Răsăritului, adică Ortodoxă, ca un dreptcredincios, şi să nu mă prihănească cineva cu nedreptate. Că pentru multă evlavie pre care o am către Preasfânta am tradus această carte în româneşte şi la tipar am dat-o, şi nădăjduiesc la milostivirea şi bunătatea ei ca să-mi ajute să scap de munca cea veşnică, de care dea Dumnezeu ca să ne izbăvim noi toţi creştinii prin rugăciunile însăşi ale Stăpânei noastre pururea Fecioarei şi Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor Sfinţilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu