In intelesul sau fundamental, verbul "skandalizo" (a sminti, a se sminti, a fi smintit) inseamna doua lucruri: daca persoana la care se refera este credincioasa, verbul inseamna a se indeparta de credinta, a se lepada de credinta; daca persoana la care se refera nu este credincioasa, verbul inseamna a respinge, a nu accepta credinta in Dumnezeu. La diateza pasiva verbul "skandalizo" inseamna a nu veni la credinta, a nu accepta credinta.
La Marcu 6, 3 si Matei 13, 57, rudele Mantuitorului Hristos (rudele dupa trup si directe, caci toata fiinta umana este ruda Mantuitorului prin intruparea Sa) si cei care erau in sinagoga si ascultau cuvantul Lui de invatatura, din pricina ca ei nu credeau, "se sminteau intru El". Nu inseamna ca Mantuitorul Hristos era prilej de sminteala, caci sminteala este total straina de persoana divino-umana a Mantuitorului, ci insemna ca cei care il ascultau nu aveau credinta sa poata sa inteleaga si de aceea se sminteau, adica ramaneau in continuare departe de credinta, departe de mantuire.
Asadar credinta mantuieste, sminteala indeparteaza de mantuire. Despre acest fel de sminteala, despre aceasta respingere a credintei care mantuieste, vorbeste Mantuitorul Hristos la Matei 11, 6 si in Luca 7, 23 cand fericeste pe cel ce nu se sminteste intru El: "fericit este acela care nu se sminteste intru Mine", care inseamna fericit este acela care nu respinge credinta in Mine sau fericit este acela care accepta credinta Mea mantuitoare.
La Matei 15, 3-11, sminteala sta alaturi de fatarnicie; ele de fapt sunt surori. Fariseii si carturarii "s-au smintit" de faptul ca Mantuitorul Hristos nu accepta si nu respecta ritualul spalarii mainilor. De aceea Mantuitorul ii numeste: "fatarnicilor!" (Matei 15, 7). Legatura dintre fatarnicie si sminteala este clara: fatarnicia aduce sminteala, indeparteaza de credinta, pune in primejdie mantuirea; din cauza fatarniciei lor, fariseii si carturarii resping mantuirea. Fatarnicul sminteste pe el insusi, caci, de fapt, el este un smintit calificat, si pe altii, caci sminteala este molipsitoare.
Pilda semanatorului (Matei 13, 3-23; Marcu 4, 3-20): samanta cazuta in loc pietros este metafora pentru cel care la vreme de "stramtoare sau prigoana pentru cuvant (adica pentru invatatura credintei n. n.) indata se sminteste", adica indata se indeparteaza de credinta. Acest fel de sminteala, de indepartare de credinta se intampla pentru ca "multi proroci mincinosi se vor scula si vor amagi pe multi" (Matei 24, 11).
Sminteala poate sa fie o cadere din credinta, dar o cadere temporala. Mantuitorul Hristos spune apostolilor Sai pe Muntele Maslinilor: "Voi toti va veti sminti intru Mine" (Matei 26, 31; Marcu 14, 27). Si intr-adevar toti s-a smintit, caci la rastignirea Sa toti L-au parasit, "au fugit toti" (Marcu 14, 50). Petru apostolul chiar s-a lepadat si caderea acesta catastrofala in pacatul smintelii este doar temporara, ea a fost spalata cu lacrimile pocaintei apostolului Petru.
La diateza activa, verbul "skandalizo" inseamna a face pe cineva sa cada din credinta. Mantuitorul Hristos ne arata acest sens al pacatului smintelii la Matei 18, 6: "Iar cine va sminti pe unii dintre acestia mici care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui sa i se atarne o piatra de moara si sa fie afundat in adancul marii" (cf. Marcu 9, 42; Luca 17, 2).
La Marcu 9, 43, 45, 47, in limbaj metaforic, Mantuitorul Hristos ne spune ca mana, piciorul si ochiul - in gandirea iudaica sunt mijloacele prin care se manifesta pofta pacatoasa -ne pot sminti, ne pot indeparta de la credinta, in text, ne pot indeparta de "viata" sau de "imparatia lui Dumnezeu". Pedeapsa este aici ferma si categorica: "taie" mana si piciorul, "scoate" ochiul care te smintesc. Desigur, acest lucru nu inseamna ca trebuie sa iti mutilezi corpul. Trupul este, dupa apostolul Pavel "pentru Domnul si Domnul este pentru trup" (I Corinteni 6, 13) si trupul va invia "intru nestricaciune" (I Corinteni 15, 42), intru nestricaciunea vietii.
Atat de mare este pacatul smintelii, atat de mult el trebuie evitat de crestin sau de slujitor, incat chiar si in lucruri pur umane sau sociale el trebuie evitat; Mantuitorul Hristos "plateste darea" catre Templu pentru ca "sa nu-i smintim pe ei". Aici "a sminti" nu inseamna a indeparta de credinta, decat in mod potential sau ipotetic; a sminti aici inseamna a nu da posibilitatea poporului iudeu sa respinga credinta in Dumnezeu.
Substantivul skandalon – "sminteala" apare de 15 ori in Noul Testament. Sminteala este lucrarea celui care face faradelegea, si cel faradelege este asociat de cateva ori cu fatarnicul in Noul Testament, caci fatarnicul este fara de lege, el este fara de legea lui Dumnezeu. Sminteala este necredinta sau indepartarea de credinta si, in sine, este un pacat si nu mai multe pacate, iar pluralul de la Matei 13, 41 cred ca vrea sa arate faptul ca sminteala se manifesta prin mai multe forme de necredinta, prin mai multe feluri sau chipuri.
La Matei 18, 7 substantivul "sminteala - skandalon" este folosit din nou la plural. Aici Mantuitorul Hristos deplange lumea din pricina smintelilor: "Vai lumii, din pricina smintelilor!". Sminteala este deci un pericol marepentru lume, adica pentru creatia lui Dumnezeu care are chipul lui Dumnezeu in ea, pentru ca transforma sau intineaza chipul si il intuneca, il face opac la lumina Creatorului, la lumina lui Dumnezeu: "daca lumina care e in tine este intuneric, dar intunericul cu cat mai mult!" (Matei 6, 23).
Apoi Mantuitorul Hristos spune un lucru foarte important: "Smintelile trebuie sa vina", cu alte cuvinte ele sunt parte din existenta omului care acum este afectata de pacat si, de aceea, Dumnezeu ingaduie sminteala care aici trebuie inteleasa in sens de incercare de a indeparta de credinta, de mantuire. Sminteala inseamna aici ispitire si insusi Mantuitorul Hristos a fost ispitit (Matei 4, 1). Dar Dumnezeu ingaduie sminteala nu pentru ca tolereaza sau ingaduie pacatul, din contra, pentru ca vrea sa distruga pacatul:
a. pentru a incerca credinta noastra, asa cum aurul se incearca, se "lamureste" prin foc (I Petru 1, 7), asa si credinta noastra se dovedeste prin focul ispitirii; smintelile trebuie sa vina pentru ca noi traim in aceasta lume in care lucreaza pacatul, si unde este pacat si lucrare a lui este si posibilitatea smintelii.
b. Pentru a sublinia dimensiunea eshatologica a smintelii: "vai omului aceluia prin care vine sminteala". Vai-ul acesta ne duce, prin anticipare, direct in eshatologie, ne duce la scaunul judecatii, ne sugereaza pedeapsa celui care este purtator de sminteala, ne sugereaza pedeapsa celui faradelege, a fatarnicului. Sminteala, inteleasa ca necredinta, si fatarnicia, inteleasa ca faradelege, adica fara Dumnezeu, si cine este fara Dumnezeu este cel mai adesea impotriva lui Dumnezeu, sunt pacate grele care vor fi pedepsite, si vor fi pedepsite aspru: imparatia lui Dumnezeu este inchisa pentru smintit si fatarnic, si pentru acestia nu va mai exista posibilitatea pocaintei, caci "intre noi si voi s-a intarit prapastie mare" (Luca 16, 26).
Apostolul Petru devine prilej de sminteala, dar sminteala apostolului Petru izvoraste din neintelegerea completa a planului lui Dumnezeu pentru mantuirea neamului omenesc prin jertfa Mantuitorului Hristos. Aceasta opozitie a apostolului Petru la planul lui Dumnezeu de mantuire, chiar daca izvoraste din nestiinta, constituie un pacat cu o gravitate deosebita, care il indreptatesc pe Mantuitorul Hristos sa il numeasca pe Petru satana si sa numeasca pacatul lui sminteala: "Mergi inapoia Mea, satano! Sminteala imi esti; ca nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor" (Matei 16, 23). Aici Mantuitorul Hristos defineste sminteala: cugetarea la cele "ale oamenilor" si nu la "cele ale lui Dumnezeu", increderea in cele ale oamenilor, care traiesc in pacat si nu pot mantui, si nu in cele ale lui Dumnezeu care aduc mantuire.
Pentru apostolul Pavel sminteala este neacceptarea Crucii lui Hristos, si acest lucru ne aduce aminte de sminteala apostolului Petru; sminteala este pentru apostolul Pavel neacceptarea Jertfei si consecintelor Jertfei Mantuitorului, fie de iudei, fie de neamuri, este intr-un cuvant lipsa de credinta in Jertfa mantuitoare a Mantuitorului Hristos. Sminteala este necredinta in Dumnezeu, in Dumnezeu care mantuieste si nu in Dumnezeu care pedepseste, deocamdata.
In Epistola catre Galateni 5, 11 apostolul Pavel vorbeste din nou despre "sminteala Crucii", adica sminteala pe care o poate aduce Crucea Mantuitorului Hristos, dar de data aceasta nu in contrast cu "intelepciunea" lumii fara Dumnezeu, ci cu "taierea imprejur", adica cu intelepciunea lumii nu fara Dumnezeu, dar in aspiratia ei catre Dumnezeu prin alegere si personificata printr-un act formal: taierea imprejur. Apostolul Pavel este categoric: aspiratia omului catre Dumnezeu, alegerea si taierea imprejur nu sunt suficiente pentru mantuire, nu este tot una cu puterea Crucii, de aceea taierea imprejur, in sine insasi, devine "sminteala a Crucii", adica piatra de care se poticnesc cei ce nu se pot impartasi de puterea mantuitoare a Jertfei Mantuitorului Hristos.
Un inteles aparte, dar nu mai putin semnificativ, il are cuvantul sminteala la Romani 16, 17: sminteala este aici pusa in legatura cu dezbinarea sau cu erezia si amandoua sunt "impotriva invataturii pe care ati primit-o". Ideea de baza este aceea ca invatatura falsa sau, mai degraba, indepartarea de invatatura pe care Dumnezeu ne-a descoperit-o noua prin Mantuitorul Hristos, pune in pericol mantuirea. Erezia este, prin urmare, sminteala. Sminteala nu este numai respingerea credintei sau neacceptarea credintei, nu este numai necredinta, dar in egala masura sminteala este si imbratisarea credintei neadevarate, caci si aceasta indeparteaza de mantuire. De fapt aceasta legatura dintre adevar si mantuire si, prin contrast, dintre neadevar sau adevar partial si sminteala este deja sugerat de Mantuitorul Hristos, atunci cand vorbeste despre "proroci mincinosi" care "vor amagi", vor sminti pe multi (Matei 24, 10-11). Aceeasi idee o dezvolta si evanghelistul Ioan in Apocalipsa 2, 14: "invatatura lui Balaam", adica invatatura gresita, neadevarata, erezia, este "piatra de poticnire, sminteala" pentru Israel. Acest aspect al smintelii trebuie subliniat cat se poate de mult in contextul creat de reforma religioasa din secolul al XVI-lea, cand camasa adevarului lui Hristos, care nu are cusatura pacatului, a fost sfasiata in multime de petice de adevar care distrug intregul, prin denaturare sau deformare. Chiar si soldatii romani care L-au rastignit pe Mantuitorul Hristos au avut grija sa nu sfasie camasa fara cusatura a Mantuitorului si, de aceea, au aruncat sorti pentru ea (Ioan 19, 24) si, facand acest lucru, au implinit Scriptura (Psalmul 21, 20).
La I Ioan 2, 10, remediul smintelii, doctoria care vindeca boala smintelii este iubirea fratelui, iubirea semenului: "Cine iubeste pe fratele sau ramane in lumina si sminteala nu este in el". Iubirea fratelui cere cu necesitateiubirea lui Dumnezeu care este "marea si intaia porunca", iubirea aproapelui fiind numai a doua porunca dar "la fel cu aceasta" (Matei 22, 37-39). De aceea ne spune evanghelistul Ioan: "Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire" (I Ioan 4, 8). Dar pentru ca "Dumnezeu este lumina" (I Ioan 1, 5), cel ce iubeste pe frate "ramane in lumina", adica ramane in Dumnezeu, iubeste pe Dumnezeu, si unde este lumina lui Dumnezeu nu poate sa existe sminteala sau necredinta sau indepartare de credinta, caci intunericul smintelii este distrus de lumina lui Dumnezeu.
Sminteala este pacatul necredintei sau al indepartarii de credinta in Dumnezeu, si acest pacat poate avea diferite forme de manifestare:
- Intr-o forma incipienta, dar cu rezultate uneori pozitive, deci dincolo de lucrarea pacatului, sminteala poate sa insemne: ispitire, incercare de a indeparta de credinta.
- Intr-o forma accidentala, se manifesta ca indepartare temporara de credinta, din cauza neintelegerii credintei.
- Pacatul acesta poate fi sters de Dumnezeu prin actul pocaintei celui care se sminteste.
- Prin referire la adevarul divin revelat, sminteala este invatatura de credinta neadevarata, este erezia.
- Intr-o forma persistenta si inradacinata, cu consecinte grave, sminteala cronica si iremediabila poate devenifatarnicie: necredinta sau indepartarea de credinta, atunci cand devine realitate cu valoare existentiala, face din om, un om fara Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu