DESPRE MINCARURI CURATE SI NECURATE

În Sfânta Scriptură a Vechiului Testament se vede că Dumnezeu a poruncit poporului Său Israel să se abţină de la mâncarea de carne ale unor animale (dobitoace), păsări şi altor vietăţi ce trăiesc în mare şi pe uscat. În acest sens, Dumnezeu a vorbit cu Moise şi cu Aaron, zicându-le: Grăiţi fiilor lui Israel şi le ziceţi: iată animalele pe care le puteţi mânca, din toate dobitoacele de pe pământ: orice animal cu copita despicată, care are copita despărţită în două şi îşi rumegă mâncarea, îl puteţi mânca. Dar şi din cele ce îşi rumegă mâncarea, sau îşi au copita despicată sau împărţită în două, nu veţi mânca pe acestea: cămila, pentru că aceasta îşi rumegă mâncarea, dar copita n-o are despicată; aceasta este necurată pentru voi. Iepurele de casă îşi rumegă mâncarea, dar laba n-o are despicată; acesta este necurat pentru voi. Iepurele de câmp îşi rumegă mâncarea, dar laba n-o are despicată; acesta este necurat pentru voi. Porcul are copita despicată şi despărţită în două, dar nu rumegă; acesta este necurat pentru voi. Din carnea acestora să nu mâncaţi şi de stârvurile lor să nu vă atingeţi, că acestea sunt necurate pentru voi. Din toate vieţuitoarele, care sunt în apă, veţi mânca pe acestea; toate câte sunt în ape, în mări, în râuri şi în bălţi, şi au aripi şi solzi, pe acelea să le mâncaţi. Iar toate câte sunt în ape, în mări, în râuri şi în bălţi, toate cele ce mişună în ape, dar n-au aripi şi solzi, spurcăciune sunt pentru voi. De acestea să vă îngreţoşaţi, carnea lor să nu o mâncaţi şi de stârvurile lor să vă îngreţoşaţi. Toate vietăţile din ape, care n-au aripi şi solzi, sunt spurcate pentru voi. Din păsări să nu mâncaţi şi să vă îngreţoşaţi de acestea, că sunt spurcate: vulturul, zgripţorul şi vulturul de mare; corbul şi şoimul cu soiurile lor; toată cioara cu soiurile ei; struţul, cucuveaua, rândunica şi uliul cu soiurile lui; huhurezul, pescarul şi ibisul; lebăda, pelicanul şi cocorul; cocostârcul, bâtlanul cu soiurile lui; pupăza şi liliacul. Toate insectele înaripate, care umblă pe patru picioare, sunt spurcate pentru voi... Din toate fiarele cu patru picioare, cele care calcă pe labe sunt necurate pentru voi...: cârtiţa, şoarecele şi şopârla, cu soiurile lor; ariciul, crocodilul, salamandra, melcul şi cameleonul... Tot cel ce se atinge de stârvurile lor necurat va fi până seara (Lev. 11, 2–31; Deut. 14, 3–21). Deci aceasta a fost porunca lui Dumnezeu dată prin Moise şi Aaron poporului Israel în privinţa mâncărurilor curate şi necurate.
Dar oare şi în Legea nouă avem aceleaşi porunci cu privire la mâncărurile curate şi necurate? Nicidecum, deoarece este de prisos să mai împlinim faptele poruncite de Vechiul Testament, de vreme ce împlinirea lor n-a putut aduce mântuirea nici măcar celor de sub regimul lui, pe când el era încă în vigoare. Căci, chiar şi atunci, îndreptarea sau starea de dreptate înaintea lui Dumnezeu se putea dobândi numai prin credinţă. Dovada cea mai vie o avem din pilda lui Avraam, care n-a primit îndreptarea prin împlinirea faptelor poruncite de Lege (tăierea împrejur, sâmbăta, jertfele, mâncărurile curate ş.a.), ci numai prin credinţă (Rom. 4, 9). Fiindcă cei ce au umblat după «dreptatea din Lege» sau după dreptatea lor (Rom. 10, 3–5) n-au putut dobândi dreptatea cea adevărată, deoarece aceasta numai Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a adus-o şi ea vine prin credinţă, fără faptele Legii (Rom. 10); Căci dacă dreptatea vine prin lege, atunci Hristos a murit în zadar (Gal. 2, 16–21). Legea Veche ...ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză (Gal. 3, 24–25).
Sectarul: Suntem datori a face deosebire între mâncăruri «curate» sau permise şi mâncăruri necurate, spurcate sau oprite consumaţiei, deoarece în Sfânta Scriptură avem, în acest sens, porunci dumnezeieşti răspicate, cu care nu ne putem târgui, după cum se poate vedea chiar din citatul pe care l-ai folosit (Lev. 11; Deut. 14).
Preotul: Nu este deloc adevărat ceea ce susţii dumneata. Acelaşi Dumnezeu care a dat poporului Israel lege în privinţa mâncărurilor curate şi necurate, în Legea Veche, prin Legea Darului (a Noului Testament) ne-a izbăvit şi ne-a scos pe noi de sub «jugul greu» al Legii Vechi (Fapte 15). Însuşi Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ne-a arătat că spurcarea omului nu vine din afară (de la anumite mâncăruri), ci dinăuntrul lui, din inimă, căci zice: Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură spurcă pe om... Nu înţelegeţi că tot ce intră în gură se duce în pântece şi se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om... (Matei 15, 11, 17–20).
Dar şi Sfinţii dumnezeieşti Apostoli, urmând învăţăturii Mântuitorului în această privinţă, când s-au adunat în Ierusalim la primul Sinod, spre a stabili dacă legea lui Moise este şi pentru neamuri, au hotărât că Legea Vechiului Testament este o sarcină nefolositoare, «un jug prea greu» (Fapte 15, 10) şi de aceea nu mai trebuie pusă asupra creştinilor. Pentru aceasta, dintre toate poruncile, aşezămintele, legile, legămintele şi semnele veşnice ale Vechiului Testament, au stabilit ca obligatorii numai patru, şi anume:
a) ferirea de desfrânare;
b) de cele jertfite idolilor;
c) de mâncarea cărnurilor dobitoacelor sugrumate şi
d) de sânge (Fapte 15, 20–29).
Dar chiar şi în privinţa acestora, marele Apostol Pavel a mai făcut unele pogorăminte (îngăduinţe) (I Cor. 8, 4–13; Rom. 14, 14–23; I Cor. 10, 25–32). Aşadar, numai din punct de vedere subiectiv se mai poate face deosebire între mâncăruri; dar această deosebire, tocmai pentru că este subiectivă, este greşită. Căci obiectiv (în sine), toate mâncărurile sunt curate (Rom. 14, 14 ş.a.).
Sfântul Apostol Petru, în vedenia pe care a avut-o (Fapte 10, 10–16), a mâncat din animalele pe care – după Legile Testamentului Vechi – el însuşi le numise «spurcate». Hotărâtoare sunt în acest sens următoarele:
1. stăruinţa cu care Petru a fost îmbiat „de trei ori” (Fapte 10, 16; 11, 10);
2. asigurarea ce i s-a dat că Dumnezeu a curăţit mâncărurile ce erau socotite în Vechiul Testament ca «necurate» (Fapte 10, 15; 11, 9);
3. a mers îndată să încreştineze pe păgânul Cornelie, pe baza tâlcuirii în acest sens a vedeniei (Fapte 10, 28);
4. a fost învinuit de iudeo-creştinii rigorişti (iudaizanţi), care i-au zis: Ai intrat la oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei (Fapte 11, 3), dar n-a tăgăduit, ci numai s-a apărat, justificându-şi comportarea prin vedenia ce a avut-o (Fapte 11, 3–18);
5. la Sinodul Apostolic, ţinut mai apoi în Ierusalim (anul 50), pentru a se lua o hotărâre în legătură cu obligativitatea Legii, Sfântul Apostol Petru ia cuvântul şi susţine – încredinţat fiind în urma vedeniei ce i s-a arătat – că poruncile din Vechiul Testament, între care se aflau şi cele privitoare la mâncăruri, nu mai trebuie ţinute în Testamentul cel Nou (Fapte 15, 7–11).
Sectarul: Dacă, după creştinism, toate animalele sunt curate, atunci voi ortodocşii de ce nu mâncaţi şi şerpi, şopârle, broaşte, şoareci, câini, pisici şi alte jivine care mişună în lume?
Preotul: Cu adevărat, toate jivinele sunt curate în sine. Dacă noi însă nu consumăm carnea anumitor jivine, nu înseamnă că ele sunt în sine spurcate, ci numai că nu ne prieşte carnea lor sau nu se potriveşte cu gustul nostru, care adeseori este numai o obişnuinţă sau un moft, iar nu o lege pe care o urmează toţi oamenii de pretutindeni. Ştiut este că pe alocuri oamenii s-au deprins a mânca şi animale care în alte locuri sunt socotite greţoase. Astfel, unii mănâncă pisici, alţii câini, alţii broaşte sau altele de acest fel. Deci dacă un anumit fel de carne i se pare unuia greţos, apoi nu înseamnă neapărat că ea este spurcată, deoarece, în acelaşi timp, un altul o mănâncă. Iar dacă o carne a vreunei insecte sau a oricărei alte vietăţi, mai mică sau mai mare, produce crampe, tulburări stomacale sau intoxicaţii, iarăşi nu înseamnă neapărat că ea ar fi spurcată.
Dumnezeu pe toate le-a făcut bune şi le-a curăţit, tuturor dându-le un anumit rost şi o anumită folosinţă. Vipera este un animal otrăvitor, dar dacă oamenii nu-i pot folosi carnea ca aliment, nu înseamnă că ea este «spurcată», deoarece chiar otrava ei aduce un mare folos, fiind ştiut că azi este utilizată în tratamentul contra cancerului, a reumatismului şi a altor boli.
Aşadar, noi ştim că toate câte a făcut Dumnezeu dintru început erau bune foarte (Fac. 1, 31). Iar dacă noi nu consumăm carnea unor animale ca hrană, deoarece nu ne place sau nu este de folos sănătăţii noastre, nu trebuie să le socotim necurate; pe cele ce Dumnezeu le-a curăţit, noi nu le numim spurcate (Fapte 10, 15).

Niciun comentariu: