DESPRE CALENDAR

Credinciosul: Părinte, îmi puteţi spune ceva în problema calendarului celui vechi şi a celui nou?

Preotul: Ce vrei să ştii despre acesta?

Credinciosul: Aş vrea să ştiu dacă a fost nevoie de îndreptarea calendarului celui vechi (iulian), căci cei ce ţin pe stilul vechi, zic că nu trebuia schimbat.

Preotul: Calendarul vechi nu s-a schimbat, ci s-a îndreptat, căci avea mare nevoie de îndreptare. Acest calendar a fost întocmit de filosoful păgân Sosigene din Alexandria, în anul 44 înainte de venirea Domnului, din porunca împăratului Romei, Iulius Cezar şi a fost aşezat la acea vreme, potrivit cu izomeria (echinocţiul), care era la data de 24 martie şi 24 septembrie. Dar după întocmirea acestui calendar, astronomii cei vechi au observat că acest calendar rămânea în urmă, faţă de calendarul ceresc, la 300 de ani, cu o zi şi o noapte; iar unii mai noi, au dovedit că la 134 de ani, calendarul iulian rămânea în urmă cu o zi şi o noapte.

Credinciosul: Prea Cuvioase Părinte, dar a rămas scris în vreo carte această rămânere în urmă a calendarului celui vechi (iulian)?

Preotul: Această rămânere în urmă a calendarului vechi o poţi găsi în Pidalionul de Neamţ, ediţia 1844, pe faţa filei a 9-a, începând cu rândul al 9-lea, unde se vede scris aşa: „După astronomii cei vechi, Ptolomeu şi alţii, o noapte şi o zi se pogoară izomeria în 300 de ani şi puţin ceva mai mulţi. Iar după cei mai noi, o noapte şi o zi se pogoară la 134 de ani, precum se vede scris în cartea ce se cheamă «Tomos agapis», foaia 540”. Aşadar din această cauză, izomeria (echinocţiul), care în calendarul iulian era aşezată la 24 martie şi 24 septembrie, după 134 de ani a coborât cu o zi la 23 martie, apoi după alţi 134 de ani la 22 martie, şi în urmă, la anul 325, pe vremea Sfântului şi Marelui Sinod Ecumenic de la Niceea, izomeria ajunsese la 21 martie. Lucrul acesta îl poţi vedea scris în Pidalion, tot pe faţa filei a 9-a, chiar în rândul de sus unde scrie aşa: „Deci primăvărateca izomerie pentru nepotrivirea a însăşi mişcării soarelui de la apusuri către răsărituri, nu se face totdeauna într-una şi aceeaşi zi. Că în vremea sfinţilor apostoli era la 22 martie după mărturia aceloraşi apostoli (Cartea 5-a, cap. 17), ori, după alţii, la 23. Iar în timpul întâiului sinod a toată lumea (de la Niceea) era la 21 martie, după Sevastos şi alţii”.

Deci se vede, iubite frate, că creştinii chiar din vremea sfinţilor apostoli nu se mai ţineau de izomeria calendarului iulian (cel vechi), care, după cum ai văzut, rămânea în urmă. Aşa că sfinţii părinţi de la Niceea fac prima îndreptare a calendarului iulian – după cum şi sfinţii apostoli mai înainte de ei au făcut-o – şi izomeria cea de la 24, 23 şi 22 martie, găsind-o în urmă cu trei zile până la venirea lor, o fixează la 21 martie unde era atunci.

Credinciosul: Cum a fost cu rămânerea în urmă a calendarului vechi, după sinodul întâi?

Preotul: După cum ai văzut că în Pidalion, la locul arătat, izomeria calendarului iulian de la anul 44 î.d.H. şi până la anul 325 în vremea Sfântului şi Marelui Sinod Ecumenic de la Niceea, a coborât cu trei zile în urmă, la fel s-a întâmplat şi după Sinodul I ecumenic, izomeria rămânând mereu în urmă. Acest lucru îl arată marele învăţat Nichifor Grigoras (1324) care zice că: „Îndreptările calendarului iulian au rămas neglijate şi trebuie negreşit de a se îndrepta”. Să ştii că la anul 1325, când se împlineau 1000 de ani de la Sfântul şi Marele Sinod Ecumenic de la Niceea, marele învăţat şi istoric bizantin, socotind că este timpul potrivit pentru îndreptarea propusă de el, a adus proiectul său la patriarhul Isaia (1323–1324).

Iar alt mare om de ştiinţă, Matei Vlastares, recunoscând şi el justeţea propunerii lui Grigoras, a întocmit singur o «Syntagmă» în acest scop, în 1335, prin care împărtăşea aceeaşi temă. El constată, ca şi înaintaşul lui, Grigoras, că tabelele pascale nu mai corespund, deoarece s-au depărtat de ziua lunii pline astronomice.

Apoi alt mare învăţat, călugărul Isac Arghyras, a reluat studiile problemei pascale (1271–1372). El a arătat că echinocţiul este socotit cu 7 zile mai târziu şi a stabilit că acest lucru este o abatere de la hotărârea Sfântului Sinod de la Niceea, dacă la serbarea Paştilor nu se ţine cont de luna plină care cade între 15 martie şi 20 martie, adică după echinocţiul adevărat, şi se aşteaptă luna plină următoare. El a cerut îndreptarea calendarului pentru ca tabelele pascale să corespundă cu datele astronomice.

Iarăşi de îndreptarea calendarului şi de data Paştilor s-a ocupat mult Gheorghe Ghemist Plethon († 1450). Aceştia de până aici au fost învăţaţi greci, din Bizanţ, care au avut preocupări pascalologice şi de îndreptare a calendarului.

În Apus, foarte mulţi învăţaţi filosofi şi astronomi, văzând rămânerea în urmă a calendarului iulian, s-au ocupat de îndreptarea lui, dar fiindcă nu este locul şi nici vremea de a vorbi pe larg, voi aminti, doar pe cîţiva dintre ei, ca:

Ioan de Sacro Busto, Albertus Magnus († 1280), Roger Bacon († 1292), regele Alfons al X-lea al Castiliei, care în 1240 a convocat un colegiu de astronomi ca să calculeze datele exacte ale calendarului. În anul 1262, ei au întocmit Tablele planetare alfonsiene. Apoi renumitul sorbonist, Pierre d’Ailly († 1420), cardinalul german Nicolaus de Cus (Cusanus, † 1464), Paul de Midelburg († 1534), profesor de matematică şi astronomie la Padova, învăţătorul Andreas Stibonius, teolog şi matematician, Georg Stannstetter, medic şi filozof la Viena, dominicanul italian Ignazio Danti (Perusinus † 1586) şi mulţi alţii au cerut îndreptarea calendarului şi a Pascaliei şi au arătat nepotrivirile calendarului iulian.

În Pidalionul de Neamţ se arată că pe la anul 1760 izomeria coborâse de la 21 martie la 10 martie: «Pentru că şi noi vedem că izomeria a rămas cu adevărat cu 11 zile înapoi».

Învăţatul apusean Roger Bacon – amintit mai sus – face un apel direct la papa Clement al VI-lea (1265–1268), în care cere îndreptarea calendarului vechi, iulian, arătând că echinocţiul a ajuns la 12 martie şi că Paştele se serbează adeseori greşit. În baza cercetărilor acestor mari învăţaţi şi a altor mulţi care au fost după ei, papa Grigore al XIII-lea (1572–1585) a anunţat la 24 februarie 1582, prin bula «inter gravissimas», reforma calendarului iulian prin suprimarea a 10 zile (5–14 octombrie) şi readucerea echinocţiului de primăvară la data de 21 martie, cum era pe vremea sfinţilor părinţi de la Niceea.

Credinciosul: Dar eu am auzit pe cei cu stilul vechi spunând despre calendarul nostru îndreptat că este catolic, ca cel gregorian, îndreptat de papa Grigore al XIII-lea la anul 1582. Oare aşa să fie?

Preotul: Nu este aşa, iubite frate. Ca să mai ştii un lucru, află că între calendarul gregorian îndreptat şi cel astronomic, diferenţa anuală este de 26,02 secunde, ceea ce-l face să rămână în urmă cu o zi şi o noapte la 3500 ani. Iar în calendarul ortodox îndreptat diferenţa dintre anul solar şi cel civil este redusă prin modul de bisectare până la un minim de 2,02 secunde, ceea ce face ca diferenţa de o zi şi o noapte să ajungă de-abia după 42.772 de ani.

Să ştii, de asemenea, că rămânerea în urmă a calendarului iulian era cunoscută în Biserica noastră cu sute de ani înainte. Acest lucru se arată din mărturia arhim. Nichifor, îngrijitorul Episcopiei Buzăului, care, la sfârşitul Ceaslovului tipărit de Sfântul Sinod în anul 1816, arată că din greşelile calendarului şi pascaliei vechi suntem cu 13 zile în urmă. El arată că autorul acestei Pascalii este Dr. Panaite Donici.

Încă să mai ştii că şi tâlcuitorii canoanelor din Pidalion cunoşteau foarte bine rămânerea în urmă a calendarului iulian. Iată ce scrie la subînsemnarea canonului 61 din Cartagina, fila 339: „Este de nedumerit lucru pentru ce canonul acesta zice aici că la fiecare sinod de peste an să se arate când are să fie Pascha, de vreme ce întâiul sinod a făcut îndreptarea cea pentru Paschă... Spre dezlegarea nedumeririi zicem că poate părinţii africani au adus numai canoanele şi hotarul credinţei sinodului I, dar nu şi practicalele lui, întru care, după Balsamon, se cuprindea îndreptarea cea pentru Paschă, precum se vede în practicalele întâiului sinod cele scrise de Ghelasie. Dar poate şi pentru că încă nu era atât de bine cunoscută îndreptarea aceasta şi după urmare nici cu amănuntul ştiută şi lesne aflată ca acum”.

Deci ţi-am adus atâtea mărturii şi de la învăţaţii din Bizanţ şi de la cei din Apus, căci cu adevărat calendarul era rămas în urmă şi a trebuit negreşit să fie îndreptat.

Credinciosul: Părinte, dar cum a fost îndreptarea calendarului în Biserica noastră Ortodoxă? Căci cei cu stilul vechi zic că patriarhul Miron Cristea şi cei ai lui şi-au uitat de rânduiala veche şi au stricat calendarul nostru cel sfânt şi credinţa ortodoxă.

Preotul: Nu-i deloc aşa cum zic oamenii cei simpli, care nu cunosc nici dogmele Bisericii Ortodoxe, nici ce este calendarul.

Credinciosul: Dar cum şi de cine s-a făcut îndreptarea calendarului?

Preotul: Nu patriarhul Miron Cristea a îndreptat calendarul, ci Biserica noastră dreptmăritoare de Răsărit, în frunte cu patriarhul ecumenic de la Constantinopol şi cu toţi patriarhii Bisericilor Ortodoxe care au fost acolo de faţă, sau au trimis delegaţi şi împuterniciţi pentru a semna în locul lor. Aceştia au făcut îndreptarea calendarului celui vechi care, după cum ai văzut, rămăsese în urmă ca şi Pascalia cea din cadrul ei.

Credinciosul: Dar cum şi când s-a făcut această îndreptare?

Preotul: Iată cum. În anul 1923 s-au adunat la Constantinopol, într-un sinod, reprezentanţi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe. Acolo, cercetând cu frica lui Dumnezeu şi cu amănunţime chestiunea calendarului iulian şi văzând că prin îndreptarea lui nu se aduce nici o ştirbire a dogmelor, canoanelor Bisericii şi rânduielilor Sfinţilor Părinţi şi că prin rămânerea în urmă a calendarului de la 21 la 8 martie, se calcă rânduiala stabilită de Sfântul şi Marele Sinod Ecumenic de la Niceea, au hotărât cu toţii să îndrepte calendarul iulian şi să aducă echinocţiul de la 8 la 21 martie, aşa cum îl aşezaseră cei 318 sfinţi şi dumnezeieşti părinţi de la Niceea, pe vremea Sfântului şi Marelui Împărat Constantin. Hotărârea a fost primită de către toate Bisericile Ortodoxe, care au luat parte la sinod, prin mitropoliţi, episcopi şi delegaţii lor, urmând ca fiecare Biserică să facă îndreptarea calendarului când va găsi vreme potrivită. Astfel, în anul 1924, la 10 martie, a îndreptat calendarul Patriarhia ecumenică de Constantinopol şi Biserica Greciei. Apoi, pe rând, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei şi în anul 1924, în octombrie, a îndreptat calendarul şi Biserica noastră Ortodoxă Română, socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sărind peste cele 13 zile cu care rămăsese în urmă calendarul iulian.

Credinciosul: Dar de ce serbăm Sfintele Paşti după stilul vechi?

Preotul: Noi serbăm Sfintele Paşti odată cu creştinii ce ţin stilul vechi, nu pentru că aşa ar trebui să facem – pentru că aşa cum ţi-am arătat, şi pascalia veche ca şi calendarul vechi sunt rămase în urmă şi nu mai corespund rânduielilor celor puse de Sfinţii Părinţi de la Niceea – ci facem acest lucru pentru unitatea şi pacea Bisericilor noastre surori, care încă nu au îndreptat calendarul, precum Biserica Rusă, Biserica Serbiei, ş.a. Căci aşa s-a făcut înţelegerea la Moscova, în anul 1948, la Sinodul Panortodox, unde au fost de faţă aproape toate Bisericile Ortodoxe, prin reprezentanţii lor. În privinţa serbării Paştilor şi a îndreptării calendarului, ultima rezoluţie are următorul conţinut:

«I. În dorinţa de a păstra unitatea întregii Biserici, consfătuirea întâistătătorilor şi reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale de la Moscova a ajuns la concluzia că importanţa calendarului pentru Biserica Ortodoxă se defineşte mai ales prin faptul că el se raportează la sărbătoarea Sfintelor Paşti, fiindcă această prăznuire trebuie să se bazeze pe legile biblice în acord cu hotărârile Sinoadelor şi să fie săvârşită pretutindeni la aceeaşi dată, în zi de Duminică, dar nu odată cu Paştele iudaic. Pascalia alexandrină satisface întru totul această cerinţă a Bisericii.

II. Pentru a înlătura deosebirile cu privire la sărbătoarea Sfintelor Paşti, cauzate de diferite sisteme de calendare ce există în Bisericile autocefale, consfătuirea consideră obligatoriu pentru toată lumea ortodoxă a sărbători praznicul Sfintelor Paşti numai după stilul vechi, potrivit pascaliei alexandrine.

III. Până în momentul în care va fi întocmit şi recunoscut calendarul desăvârşit, consfătuirea consideră că pentru sărbătorile stabile fiecare Biserică autocefală să se poată folosi de calendarul întrebuinţat actualmente în acea Biserică.

IV. Consfătuirea consideră obligatoriu pentru cler şi credincioşi de a urma stilul Bisericii locale pe teritoriul căreia se găsesc, ca unul din obiceiurile acestei biserici, a cărui păstrare în numele unităţii şi al iubirii ne este poruncită de către sfintele canoane».

Iată deci cum reprezentanţii a toată Biserica Ortodoxă s-au înţeles la sinodul de la Moscova, din anul 1948, şi au iscălit ca, pentru unitatea şi pacea Bisericii, să sărbătorim Paştele după stilul vechi, iar toate celelalte sărbători, după stilul nou îndreptat, până ce se va face un calendar desăvârşit. Dar ai auzit că este obligatoriu ca toţi preoţii şi credincioşii din fiecare ţară să ţină sărbătorile toate după stilul Bisericii din acea ţară în care se găsesc. Şi deci, cei cu stilul vechi din ţară de la noi nu ascultă această hotărâre a conducătorilor Bisericilor Ortodoxe.

Credinciosul: Dar poate, această hotărâre nu priveşte şi pe cei cu stilul vechi.

Preotul: Ba da. Chiar Biserica Rusă din ţara noastră, care ţinea stilul vechi până la acest sinod, a primit poruncă de la patriarhul Moscovei să ţină toate sărbătorile de peste an, afară de Sfintele Paşti, după stilul nou îndreptat.

Credinciosul: Unde se vede scris acest lucru?

Preotul: În declaraţia preotului de la Biserica Ortodoxă Rusă din Bucureşti, care, răspunzând la adresa Sfintei Patriarhii Române, spune: „La adresa nr. 439, din 7 august 1954, am onoarea a vă comunica că Biserica Ortodoxa Rusă din Bucureşti, prăznuieşte toate sărbătorile creştineşti de peste an, după calendarul îndreptat, adică pe stilul nou, după cum se prăznuiesc aceste sărbători în întreaga Biserică Ortodoxă Română”, şi semnează: Superiorul Bisericii Ruse – Bucureşti, Preot C. Tomescu.

Deci iată că cei cu stilul vechi din ţara noastră nu numai că nu ascultă de Sfântul Sinod al ţării noastre, dar nu vor să asculte nici de marele Sinod care s-a făcut la Moscova şi de hotărârea conducătorilor tuturor Bisericilor Ortodoxe care aveau acolo pe Prea Fericitul Patriarh Alexie, a toată Rusia.

Credinciosul: Bine, dar cei cu stilul vechi zic că ţin cu Ierusalimul şi cu Sfântul Munte Athos.

Preotul: Dacă ţin cu Ierusalimul şi cu Sfântul Munte Athos, de ce nu-i primeşte Ierusalimul nici la slujbă şi nici la împărtăşire? Când am fost la Ierusalim şi când grupul nostru, de peste patruzeci de pelerini, a intrat la Prea Fericitul Patriarh Benedict al Ierusalimului, prima întrebare pe care ne-a pus-o a fost: «Nu este vreun stilist printre voi...?», căci nici în audienţă nu voieşte să-i primească. Apoi, dacă zic că ţin ca la Ierusalim, de ce nu fac, ceea ce fac cei din Ierusalim, unde se ţine stilul vechi? Căci atât Prea Fericitul Patriarh, cât şi Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit, Episcopii, Preoţii şi Diaconii de la Sfântul Mormânt slujesc şi se împărtăşesc cu toţi creştinii care vin din toate ţările unde se ţine stilul nou (calendarul îndreptat).

Dacă zic că ţin cu cei de la Sfântul Munte, de ce nu fac şi ei ca cei de la Sfântul Munte, adică să fie supuşi Bisericii şi Sfântului Sinod şi ţării din care fac parte şi să slujească împreună cu preoţii şi episcopii cei ce ţin stilul nou, aşa cum fac stareţii, preoţii şi monahii din Sfântul Munte Athos?

Când am fost la Sfântul Munte Athos în anul 1977, câţiva preoţi monahi din această Sfântă Mănăstire Sihăstria, am slujit şi ne-am împărtăşit cu Sfintele şi Preacuratele Taine din acelaşi sfânt potir, cu Episcopii, Stareţii şi Preoţii din Sfântul Munte Athos şi nimeni, nici măcar un cuvânt nu ne-a amintit de stilul vechi sau nou, măcar că acolo încă se ţine stilul vechi. Dar de ce acest lucru? Pentru că atât Episcopii, cât şi Stareţii şi Preoţii monahi, cu care am slujit împreună, sunt oameni luminaţi la minte de Duhul Sfânt şi cunoscători ai dogmelor şi canoanelor Bisericii Ortodoxe, care ştiu că problema calendarului nu este o dogmă de credinţă şi nu voiesc ca din pricina calendarului să strice unitatea, dragostea şi pacea Bisericii Ortodoxe, cum fac cei cu stilul vechi de la noi din ţară, care nu se supun nici Bisericii, nici canoanelor Sfintei Biserici şi nu primesc împărtăşirea cu Biserica noastră Ortodoxă.

Dacă cei cu stilul vechi zic că ţin cu Ierusalimul, de ce în anul 1982, la hramul Sfântului şi Marelui Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (24 iunie), nu au voit să vină să slujească cu Prea Fericitul Patriarh Diodor al Ierusalimului? Oare sunt ei mai învăţaţi în sfintele canoane şi dogmele dreptei credinţe decât Prea Fericitul Patriarh al Ierusalimului, care a venit înconjurat de atâţia mitropoliţi şi episcopi şi a slujit în atâtea biserici ortodoxe din ţara noastră şi s-a împărtăşit cu Sfintele şi Preacuratele Taine din acelaşi Sfânt Potir cu Prea Fericitul Patriarh Iustin, al Bisericii Ortodoxe Române şi cu alţi mitropoliţi şi episcopi din ţara noastră?

Dacă zic că ţin cu Ierusalimul, de ce Biserica Ortodoxă din Ierusalim nu-i recunoaşte, aşa cum nu-i recunoaşte nici Patriarhia Ecumenică din Constantinopol? Ca să înţeleagă acest adevăr, îi rugăm pe cei cu stilul vechi să asculte cuvintele Prea Fericitului Patriarh Diodor al Ierusalimului, care le-a zis în această privinţă la hramul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava: „Noi nu recunoaştem în România altă Biserică, în afară de Biserica Ortodoxă Română, condusă de Prea Fericitul Patriarh Iustin şi de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu ierarhii săi. Biserica Ortodoxă Română este sora noastră, a Bisericii noastre. Ea are comuniune cu Biserica Ierusalimului şi succesiune apostolică asemenea cu toate Bisericile ortodoxe din lume”. Apoi referindu-se la calendarul iulian cel neîndreptat, sau cum i se mai spune „cel vechi”, a zis: „Noi, la Ierusalim, ţinem calendarul iulian cel neîndreptat, sau cum i se mai zice, «cel vechi», dar acest lucru nu este o pricină de despărţire între noi şi Biserica Ortodoxă Română şi alte Biserici ortodoxe şi nici nu facem din calendar o dogmă de credinţă”.

În anul 1992, un grup de călugări din Sfântul Munte Athos care a făcut un pelerinaj în ţara noastră cu o bucată din lemnul Sfintei Cruci, nu a fost la nici o biserică stilistă, ci numai la biserici şi mănăstiri care ţin calendarul pe nou.

Cei doi Mitropoliţi de la Ierusalim, care de hramul Sfintei Paraschiva din anul 1992 au adus un deget din moaştele Sfântului Ioan Iacob, nu s-au dus la Slătioara sau la altă biserică stilistă să ducă aceste sfinte moaşte, ci la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde au şi slujit împreună cu ierarhii şi preoţii noştri, deşi la Ierusalim ei ţin calendarul pe vechi.

Credinciosul: Dar cum stăm cu postul Sfinţilor Apostoli, căci cei cu stilul vechi zic că noi am desfiinţat postul Sfinţilor Apostoli?

Preotul: Nu-i deloc aşa cum zic aceşti creştini şi conducătorii lor, care îi amăgesc cu minciunile lor. Postul Sfinţilor Apostoli nu este desfiinţat, ci ţinut sub iconomia Bisericii Ortodoxe Române, căci dacă ar fi fost desfiinţat, nici într-un an nu am mai avea postul Sfinţilor Apostoli.

Credinciosul: Dar de ce uneori postul Sfinţilor Apostoli este mai mic de 8 zile, căci după rânduiala canoanelor nu poate fi mai mic de 8 zile?

Preotul: Pentru că postul Sfinţilor Apostoli stă în strânsă legătură cu Sfintele Paşti. Pascalia noastră ortodoxă are 34 de date pascale, care se schimbă din data de 22 martie până la 25 aprilie; aşa că atunci când Sfintele Paşti cad cel mai timpuriu, la 22 martie, prima zi de după echinocţiul de primăvară, atunci postul Sfinţilor Apostoli se întinde până la şase săptămâni. Iar când Sfintele Paşti cad cel mai târziu la 25 aprilie, postul Sfinţilor Apostoli rămâne de 8 zile. Dar fiindcă am făcut ascultare de hotărârea Sinodului panortodox de la Moscova, din anul 1948, şi am primit să facem Sfintele Paşti după pascalia alexandrină, care este rămasă în urmă cu 13 zile, ca şi calendarul iulian, atunci când Paştele cad târziu din cauza pascaliei vechi, la noi postul Sfinţilor Apostoli se suprimă sau este mai mic de 8 zile.

Credinciosul: Dar cum se procedează atunci când postul Sfinţilor Apostoli lipseşte, sau este mai mic de 8 zile?

Preotul: Atunci rămânem la hotărârea Sfântului Sinod şi câte zile rânduieşte Sfântul Sinod, atâtea zile postim.

Credinciosul: Dar poate Sfântul Sinod să rânduiască să postim chiar şi în săptămâna de harţi de după Sfânta Treime?

Preotul: Poate, desigur. Sfântul Sinod are putere să poruncească, atunci când crede de cuviinţă şi de nevoie, să se ţină post. În porunca a doua a Bisericii se arată că: „Timpul pentru îndeplinirea postului îl hotărăşte Biserica”.

Credinciosul: Părinte, dar care sunt greşelile şi abaterile canonice ale celor pe stil vechi din ţara noastră?

Preotul: Cei cu stilul vechi din ţara noastră nu ascultă de Sfântul Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe şi nici de hotărârile întâistătătorilor Bisericilor care s-au adunat la Moscova, în anul 1948 şi de aceea sunt schismatici, iar de nu se vor îndrepta, vor fi depărtaţi de Biserică.

Credinciosul: Cei cu stilul vechi zic că Patriarhia Ierusalimului este cea dintâi şi că ei ţin cu Ierusalimul.

Preotul: Dacă ei socotesc aşa, de ce nu ascultă de Patriarhul Ierusalimului, care, cum ai văzut mai sus în cuvântarea sa la hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, din anul 1982, a arătat că problema calendarului nu este o dogmă de credinţă şi o pricină de despărţire între Bisericile Ortodoxe? Iar dacă vor să ştie rânduiala ierarhică şi canonică a Patriarhiei Ierusalimului, să înţeleagă că: în rânduiala Bisericii Universale Ortodoxe, prima este Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, a doua este Patriarhia Alexandriei, a treia este a Antiohiei şi a patra este a Ierusalimului (Vezi despre aceasta în Pidalionul de Neamţ, ediţia 1844, canoanele: 3 al Sinodului II Ecumenic; 34 Apostolic; 28 al Sinodului IV Ecumenic şi 36 al Sinodului VI Ecumenic). Aşa că Patriarhia Ierusalimului, împreună cu celelalte patriarhii, ascultă de cea a Constantinopolului şi, la vremea potrivită, va îndrepta şi ea calendarul cel vechi, aşa cum a fost înţelegerea tuturor patriarhilor în anul 1923.

Pentru neascultarea de Sfântul Sinod al Bisericii, de patriarh, de mitropoliţi, episcopi şi preoţi, stiliştii nu sunt recunoscuţi nici de Patriarhia Ecumenică (Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, în timpul celor două vizite pe care le-a făcut în ţara noastră, ultima în toamna anului 1995, nu a fost la nici o biserică stilistă), nici de alte Biserici Ortodoxe, chiar dacă acestea ţin în ţara lor calendarul pe vechi.

Credinciosul: Dar stiliştii, adică creştinii cei cu stilul vechi, sunt eretici?

Preotul: Nu sunt eretici, căci până acum nu au greşeli dogmatice sau în cult. Ei au călcat numai legile bisericeşti administrative şi au ajuns la neînţelegere cu ierarhia bisericească, organizându-şi mănăstiri şi biserici deosebite, fără aprobarea Sfântului Sinod şi de aceea ei sunt schismatici (despărţiţi de Biserica Ortodoxă Română). Dar dacă vor îndrăzni să facă al doilea botez creştinilor care au fost botezaţi o dată în numele Sfintei Treimi, atunci de la sine se fac eretici, potrivit canonului 47 Apostolic şi altor canoane. Numai creştinii care şi-au format o doctrină rătăcită de la unele adevăruri ale învăţăturii de credinţă ortodoxă se numesc eretici.

Credinciosul: Dar dacă creştinii stilişti vor rămâne aşa şi nu vor voi să se mai supună Bisericii, ce are să fie cu ei?

Preotul: Vor rămâne o ramură schismatică în Biserica Ortodoxă.